Decembrie este perioada în care evaluăm rezultatele obținute în cursul anului. În acest context, în interviul acordat săptămânalului nostru, primarul municipiului Panciova, Aleksandar Stevanović, subliniază realizările marcante desfășurate în orașul nostru în acest an. Mai mult decât atât, el ne dezvăluie planurile mărețe pentru anul viitor, care vor contribui la dezvoltarea continuă a Panciovei.
Și la finea anului curent, Panciova se poate mândri cu rezultate excepționale în mai multe domenii. Ce ați evidenția când vine vorba despre realizările în orașul nostru?
Analizând tot ceea ce am realizat în acest an, putem sublinia în mod aparte investițiile în orașul nostru, pe care ne-am străduit să le implementăm în toate domeniile, și în infrastructura comunală și rutieră, dar am făcut investiții și în infrastructura sportivă. Am investit în facilități de sănătate și obiective culturale. Am asigurat celor mai tineri concetățeni capacități suplimentare pentru grădinițe, spre fericirea părinților lor, fiindcă ceea ce spunem, noi și facem. Am asigurat un nou spațiu pentru cei mici la grădinița „Zabavnik”. Am reconstruit două obiective existente, la Doloave și la Satu Nou, iar în cursul anului 2024 vom extinde capacitățile pentru încă 400 de locuri în două obiective. Și în acest an, la fel ca în anii precedenți, am reușit să reconstruim complet câteva străzi. Acestea sunt străzile Patrijarha Čarnojevića, Bratstva Jedinstva, dar am și reabilitat mai multe străzi, în special în localitățile de pe teritoriul municipiului Panciova. Cu adevărat, aceasta este, poate, unul dintre cele mai mari rezultate în munca din anul 2023. Nu pot să nu menționez stadionul de la Centrul Sportiv-Recreativ „Mladost”, unde, anul acesta, am avut ocazia să urmărim pentru prima dată in istoria Panciovei meciuri din Superligă. Aici am putut vedea atât echipa „Partizan” cât și pe „Crvena Zvezda” jucând, un eveniment care nu s-a mai întâmplat până acum în Panciova. Am investit și în obiectivele de cultură. Mă aștept ca până la sfârșit de an să fie din nou în utilizare sala mare a Casei de Cultură din Satu Nou. Am continuat lucrările la Galeria de Artă Contemporană și vom continua să facem tot ceea ce ne cer concetățenii noștri, atât în sate, cât și în oraș.
După o perioadă de timp îndelungată, în aprilie a început din nou să funcționeze hotelul „Tamiš” din Panciova. Care este importanța redeschiderii acestui simbol al Panciovei? Cum influențează acest fapt la întărirea poziției orașului nostru printre orașele turistice din țară?
Când vorbim despre hotelul „Tamiš”, trebuie să subliniem importanța semnificativă a acestei investiții private în revitalizarea unui simbol al orașului Panciova. Este de o importanță majoră, deoarece acum orașul nostru are în sfârșit un hotel de calitate. Panciova poate oferi acum cazare hotelieră de patru stele la capacitate maximă. În ceea ce privește poziția municipiului Panciova printre orașele turistice din țară, aceasta este doar o completare. Suntem un oraș al manifestărilor turistice și, în această calitate, am continuat să organizăm și să păstrăm manifestările noastre. Acest lucru îl vom continua și în viitor, fiindcă multe dintre aceste manifestări reprezintă brandul teritoriului Panciovei, care atrag nu doar vizitatori din țară, ci și din împrejurimi.
Interviu realizat de
Sanela CRĂINEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 51 din 23-30 decembrie