Periscop local - Vârşeţ

Copiii au primit pachețelede la Moș Crăciun

Copiii au primit pachețelede la Moș Crăciun

În spiritul tradiției, Primăria orașului Vârșeț a asigurat și în acest an pachețele pentru toți copiii de pe teritoriul orașului. Evenimentul a avut loc în sala de congrese a Centrului „Millenium”, începând cu ora 10 și continuând până la 19. Aproape 5.000 de copii, născuți între anii 2013 și 2023, au fost beneficiarii acestor daruri.

Momentul culminant al zilei a fost piesa de teatru „Laboratorul de Anul Nou”, interpretată de talentata echipă a Teatrului „Sterija” din Vârșeț. Spectacolul, interactiv și bilingv, a început în limba română, continuând în limba sârbă și chiar într-o limbă fictivă, demonstrând că jocul și bucuria nu cunosc bariere lingvistice.

Primarul orașului Vârșeț, Dragana Mitrović, a urcat pe scenă pentru a adresa un mesaj emoționant copiilor și părinților prezenți: „Dragi părinți și copii, sunt încântată să văd că numărul vostru crește în fiecare an. Copiii sunt prioritatea și comoara orașului nostru. Vom fi mereu alături de voi. Vă doresc tuturor o dispoziție excelentă și companie plăcută, atât în această seară, cât și în perioada sărbătorilor ce urmează. Multă sănătate și fericire pentru toate familiile!”

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 51 din 23-30 decembrie