Membru al Colegiului Psihologilor din România, Mihail Jianu oferă, de peste două decenii, servicii de evaluare clinică, consiliere psihologică și psihoterapie adaptate nevoilor individuale ale fiecărui client. Activitatea profesională se desfășoară cu responsabilitate, într-un cadru etic, confidențial și sigur, în conformitate cu normele stabilite de Colegiul Psihologilor din România.
Cu dânsul am discutat despre starea emoțională, emoții, gânduri, despre posibilitatea de a le controla și despre felul în care putem deveni conștienți de ele, dar și despre unele probleme legate de sufletul omului. Mai ales, am dus conversația către generația tânără, care, în zilele noastre, se îndepărtează încet de propriile valori, aruncându-se în vâltoarea online-ului.
Domnule Jianu, care este cea mai frecventă problemă psihologică pe care o întâlniți la tinerii de azi?
Cel mai frecvent tablou clinic la tinerii de azi este „anxietatea cu reglare emoțională precară”, de regulă combinată cu insomnie și episoade de dispoziție depresivă. Rareori vine singură; apare ca un „pachet” de simptome. Ce văd cel mai des: anxietate de performanță, socială, îngrijorare constantă, ruminare, frică de evaluare, evitări (prezentări, examene, interacțiuni). Dificultăți de somn: adormire întârziată, treziri, somn insuficient; adesea legate de consum digital nocturn. Simptome depresive subclinice: moderate, anhedonie, oboseală, auto-critică, lipsă de sens. Supraîncărcare cognitivă/atenție fluctuantă, multitasking, notificări, scăderea toleranței la plictiseală; uneori confundate cu ADHD. Imagine corporală și alimentație, perfecționism estetic, diete yo-yo, comportamente de control; sporadic, tulburări pe spectru. Relațional–familial: comunicare defensivă cu părinții, limite difuze, conflict autonomie–dependență. Comportamente de coping: procrastinare, consum problematic de ecrane; la unii: alcool/cannabis „de reglaj”. Stres cronic/ incertitudine (academică/profesională). Comparație socială algoritmizată (feed-uri care cresc standardele nerealiste).
Deprivare de somn – amplifică anxietatea și reactivitatea emoțională. Perfecționism și frică de eșec – evitări, amânări, auto-critică. Reglare emoțională insuficient învățată (puține modele de „cum fac față” la emoții intense). Siguranță psihologică scăzută în familie/școală (frica de greșeală, rușine).
Ce e real, ce e „efect de raportare”
Creșteri reale: simptome de anxietate/depresie, insomnie, idei de autodevalorizare (post-pandemie și nu numai). Efect de raportare: pentru că vorbesc mai deschis, pare că „sunt mai mulți” – parțial e doar vizibilitate mai mare. Nu e generalizat: co-există multă reziliență, activism, voluntariat, antreprenoriat – adică resurse adaptative puternice. Concluzie profesională: Nu este utilă eticheta „mai fragilă”. Mai corect: generație mai expusă la anumiți stresori și mai dispusă să-i numească. Asta e, de fapt, o oportunitate clinică: problemele sunt identificate mai devreme și răspund bine la intervenții scurte, plus igienă de somn și igienă digitală.
Implicații practice (părinți/școli/angajatori). Normalizați cererea de ajutor (fără ironii/rușinare). Educație de reglare emoțională (competențe concrete, nu doar „să fii pozitiv”). Igienă digitală și somn: reguli clare, modele adulte coerente. Cultură a greșelii sigure: feedback fără umilire; exersarea eșecului ca învățare. Acces ușor la servicii: evaluări timpurii, rute simple către consiliere/psihoterapie.
Pe scurt: mai conștienți, cu riscuri diferite, nu fundamental mai „fragili”. Iar asta poate deveni un avantaj, dacă mediul răspunde matur. Diferența dintre o stare trecătoare și o problemă psihologică ce necesită intervenție nu e mereu clară pentru un adolescent (și nici pentru adulți, uneori). Totuși, există semne obiective care pot orienta destul de bine. Mai jos sunt repere clinice și psihologice clare:
- Durata și intensitatea simptomelor; stările trecătoare vin și pleacă în câteva zile, uneori fără o cauză clară. Semnal de alarmă: dacă tristețea, anxietatea, iritabilitatea sau lipsa de chef durează mai mult de două săptămâni, este un semn că nu mai vorbim doar despre o stare pasageră. De reținut: nu contează doar dacă te simți rău, ci de cât timp te simți așa.
- Impactul asupra funcționării zilnice; un criteriu esențial în psihologie este funcționalitatea: cât de mult îți afectează starea viața de zi cu zi.
Dificultăți majore de concentrare la școală. Lipsa motivației pentru activități obișnuite. Izolare socială (te retragi complet de la prieteni sau activități). Schimbări accentuate de comportament (somn, alimentație, furie, evitare). Dacă starea îți afectează școala, relațiile, somnul sau energia zilnică, merită evaluare psihologică. - Recurența gândurilor negative; nu toate gândurile negative înseamnă depresie, dar dacă: apar zilnic, se concentrează pe lipsa de valoare personală, vinovăție sau neputință, simți că nu poți „opri mintea”, atunci nu mai e doar o stare trecătoare este un semn că ai nevoie de sprijin specializat.
- Pierderea interesului și a plăcerii (anhedonie); un indicator des întâlnit la adolescenți: nu mai simt bucurie nici pentru lucruri care altădată contau: sport, prieteni, pasiuni, întâlniri. Lipsa totală a motivației sau a emoțiilor pozitive, mai ales pe termen lung, este un semn clar de suferință emoțională.
- Tulburări de somn, apetit sau energie; Insomnie sau hipersomnie, modificări majore ale apetitului (mănânci foarte puțin sau în exces), oboseală constantă, chiar și fără efort. Acestea nu sunt doar „obiceiuri proaste” sunt adesea semnale timpurii ale unei tulburări emoționale.
- Gânduri legate de moarte sau lipsă de sens; orice adolescent care se confruntă cu: gânduri despre moarte, idei de auto-rănire, senzația că „nu contează dacă mai trăiește sau nu”, trebuie să primească ajutor imediat, nu să „aștepte să treacă”.
Psihologul nu este doar pentru situații grave. Mulți adolescenți vin la cabinetul de psihologie pentru: anxietate generalizată, lipsă de claritate emoțională, dificultăți de adaptare, probleme de relaționare, burnout școlar. A cere ajutor nu înseamnă că „ai o problemă gravă”, ci că îți acorzi respect și îți iei starea în serios. Dacă starea ta afectează constant viața ta de zi cu zi, de mai mult de 2–3 săptămâni, sau devine greu de dus singur, e momentul să ceri ajutor. Psihologul nu este cineva la care mergi pentru că ești „defect” ci cineva care te ajută să înțelegi ce se întâmplă în tine și să recapeți controlul emoțional.
A cere sprijin devreme scurtează mult timpul de recuperare și reduce riscul de complicații emoționale.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 44 din 1 noiembrie 2025
