Spectacol cultural sub genericul „Limba română ne unește”– ediția a IV-a, Vârșeț, 2025

Ziua Limbii Române a fost sărbătorită la Vârșeț printr-un amplu eveniment cultural, desfășurat la Centrul „Millennium” sub genericul „Limba română ne unește”, ediția a IV-a. Manifestarea a fost organizată de Asociația „Românii Independenți din Serbia”, în colaborare cu Consulatul General al României la Vârșeț și Centrul Cultural din Vârșeț, reunind numeroși participanți și invitați din comunitatea românească locală.

Deschiderea programului a fost realizată de coordonatoarea evenimentului, prof. Natalia Stan, alături de fiica sa, Elena Stan, care au adus în atenția publicului versurile poeziei „Limba noastră” de Mihai Duțescu. Momentul a oferit un început solemn și emoționant, amintind tuturor frumusețea și puterea de legătură a limbii române.

În cuvântul său de bun-venit, prof. Natalia Stan a transmis un mesaj profund și emoționant despre valoarea limbii române: „Astăzi, în această zi a luminii de sfârșit de august, inimile noastre bat la unison sub același cer, învăluite de vraja limbii române. Este sărbătoarea unei comori pe care nu o putem ține în mâini, dar o purtăm în suflet. O comoară ce nu ruginește, nu se stinge și nu poate fi luată, pentru că limba este patria noastră nevăzută. Limba română nu este doar a noastră, ci și a celor care au fost și a celor care vor veni. Ea este podul peste veacuri care ne leagă de strămoși și ne poartă, neobosită, spre urmașii noștri.”
Prof. Natalia Stan a mulțumit tuturor celor care au contribuit la reușita evenimentului și, în mod aparte, învățătoarelor: Elena Bou, Lia Petri, Mărioara Gean Muntean, Lavinia Brenda, precum și profesoarelor: Marinela Gătăianț, Maribel Șoșgean, Ana Albu Savici, Alexandru Netkovici, Mirela Georgeta Milotin și Codruț Anca.

Evenimentul a fost onorat de prezența oficialităților: Dorinel Stan, președintele Asociației „Românii Independenți din Serbia”; Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul General al României la Vârșeț; Traian Căcina, vicepreședintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru cultură; Mariana Stratulat, directoarea Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova; Codruț Anca, directorul Centrului Cultural „Carașul” din Grădinari; Florica Nicoli, interpretă de muzică populară din Timișoara; și Florențiu Ianeș, reprezentant al Episcopiei Dacia Felix.
La începutul programului, Davor Stojković, directorul Centrului Cultural, a adresat cuvinte de bun-venit, salutând participanții în numele instituției pe care o conduce.

Dorinel Stan, președintele Asociației „Românii Independenți din Serbia”, a declarat: „Interesul pentru acest eveniment este foarte mare, ceea ce ne dă speranță că limba română va avea un viitor sigur aici, în Serbia. Pentru noi, limba română reprezintă temelia identității, legătura dintre trecut, prezent și viitor. Manifestarea artistică și culturală de astăzi este o chemare să păstrăm ceea ce avem mai sfânt: limba română. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au sprijinit și au contribuit la reușita evenimentului și să ne bucurăm împreună de frumusețea limbii române.”

Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul General al României la Vârșeț, a subliniat că evenimentul este „o manifestare care promovează cu excelență limba și cultura română la nivelul întregii comunități din Voivodina”: „Cred că meritul principal al acestei manifestări este transmiterea nealterată a limbii române ca patrimoniu viu și fundamental tinerilor români de pe aceste meleaguri. În acest context, felicit Asociația „Românii Independenți din Serbia” pentru activismul lor intens și sunt sigur că va continua să promoveze limba română și în viitor.”

Text și fotografii:
Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 36 din 6 septembrie 2025