La Biserica Ortodoxă Română din Mărghita se practică ca în ultima duminică, înainte de sărbătorirea Nașterii Domnului Isus …
La Biserica Ortodoxă Română din Mărghita se practică ca în ultima duminică, înainte de sărbătorirea Nașterii Domnului Isus …
Gabriel Pența, originar din Petrovasâla, a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor …
În măcelăria lui Cristian Todoran din Satu Nou, tradiția tăierii porcilor înainte de Crăciun nu este o simplă …
Nicolina Morariu este elevă în clasa a șaptea la Școala Elementară „Mihai Sadoveanu” din Grebenaț. În acest sat, …
Pe Elena Cristina Cvetković, originară din Piatra Neamț, România, am întâlnit-o la manifestarea „Hai la turtă la Sărcia”, …
În prima zi a noului an școlar 2025/2026, reprezentanții Primăriei Plandiște – Jovan Repac, primarul comunei, și Ljubomir …
Pe Viorica Lazăr am întâlnit-o la manifestarea „Parada portului popular” de la Alibunar. Ea este originară din localitatea …
Pe Emil Muntean l-am întâlnit la Sân-Mihai, la competițiile de mâncăruri tradiționale din cadrul concursului culinar „Gastrofest 2025”. …
Mirela s-a născut în anul 2014, la Vârșeț. Trăiește cu părinții la Sân-Mihai, unde frecventează cursurile Școlii Elementare …
Pe Iovan Curia l-am întâlnit la aniversarea centenarului Fanfarei „Doina” din Râtișor. Încă din anii tinereții s-a implicat …