Ziua de 1 Mai este una mult așteptată în Serbia. Este o tradiție ca în această zi oamenii să se relaxeze, petrecându-și ziua liberă în natură. O tradiție a acestei zile a devenit și pregătirea grătarului în aer liber. În această zi, pădurile prind glas, râsetele se amestecă cu mirosul de plescavițe și mici rumeniți pe grătar. De 1 Mai, toți uită de griji. Pregătind grătarul, oamenii se distrează, cântă, dansează și povestesc în jurul focului. În ultimii ani, mulți oameni au introdus călătoriile ca o experiență potrivită pentru această zi. Pentru muncitori, 1 Mai este pur și simplu o zi liberă binemeritată. Însă această sărbătoare are rădăcini mai adânci decât pare la prima vedere.
Astăzi, 1 Mai este cunoscut sub numele de Ziua Internațională a Muncii, un simbol global al luptei pentru drepturile lucrătorilor. Originea acestei zile se leagă de mișcarea muncitorilor din Chicago, din 1886, când zeci de mii de oameni au ieșit în stradă cerând o zi de lucru de opt ore. În semn de solidaritate, această dată a fost preluată de mișcările muncitorești din întreaga lume și a devenit o zi de revendicare și reflecție.
Totuși, în Serbia, spiritul de 1 Mai nu s-a născut în fabrici sau birouri. Cu mult înainte, poporul sârb celebra așa-numitul „uranak”, un obicei de primăvară cu rădăcini precreștine. În zorii zilei, oamenii ieșeau în natură pentru a întâmpina renașterea naturii, să se bucure de verdeață și de primele zile blânde ale sezonului cald. Aprindeau focuri, cântau, dansau și se ospătau în aer liber. Această tradiție străveche nu s-a pierdut, ci s-a transformat subtil în imaginea contemporană a picnicurilor de 1 Mai.
Aflându-ne în luna mai, îmi amintesc cum am petrecut această zi anul trecut, când am decis să mă îndrept spre locuri care, în mod normal, sunt foarte aglomerate. Și unde altundeva să mă îndrept decât spre Belgrad. Orașul care de obicei nu doarme, de 1 Mai părea că trage un pui de somn. Străzile largi, de obicei pline de claxoane și pași grăbiți, au devenit brusc tăcute. Liniștea și străzile fără mare aglomerație conturau o altă față a orașului, una mai sinceră și mai calmă. Era o zi în care Belgradul mi se pare doar al meu și al câtorva persoane care au ales să-și petreacă ziua liberă în același fel.
Gara tăcerii și povestea unor sărbători
Chiar și în Belgrad există unele locuri unde 1 Mai se celebrează în spirit tradițional, cu grătar și băuturi răcoritoare. Însă, nu am ales să-mi petrec ziua într-una dintre aceste locații populare, cum ar fi parcul „Košutnjak” sau peninsula „Ada Ciganlija”. În schimb, mi-am găsit un loc de liniște în parcul „Topčider”, un loc parcă izolat în inima orașului cu o semnificație istorică profundă.
Chiar dacă în alte locuri din țară răsunau acorduri de muzică populară și pădurile miroseau a grătar, în parcul „Topčider” totul era diferit. Aici, timpul părea să curgă mai încet. Plimbându-mă pe aleile largi, am simțit că un 1 Mai nu trebuie să fie zgomotos ca să fie memorabil. Istoria plutea în aer, mai ales în apropierea conacului cneazului Miloš Obrenović, care se înalță cu demnitate, martor tăcut al altor vremuri. Admiram copacul cu tulpina groasă și crengile întinse în toate direcțiile, întrebându-mă de când oferă, cu atâta răbdare, umbră trecătorilor din parc.
În apropiere, la restaurantul „Milošev konak”, se auzeau cântece interpretate în acompaniamentul intepreților la tamburină, care înveseleau oaspeții acestui restaurant. Nu aveam planuri mari pentru acea zi, dar poate că tocmai în lipsa planurilor se ascunde frumusețea ei. Am stat un timp la restaurant, cu razele soarelui filtrându-se printre frunze, ascultând vocile câtorva familii ieșite la prânz. Nu erau petreceri zgomotoase, nu mirosea a grătar, ci mirosea a iarbă proaspăt cosită, a primăvară și a liniște.
Sanela CHIȘEREU
Articolul integral îl puteți citi în numărul 18 din 10 mai 2025
