Se împlinesc, pe data de 25 septembrie, 70 de ani de la naşterea lui Petru Cârdu. Iată un prilej bun să revenim la opera şi activitatea poetui, traducătorului, editorului şi publicistului, născut în anul 1952 la Sân-Ianăș.
Petru Cârdu a fost unul dintre poeţii au dat un suflu modern, chiar avangardist poeziei noastre, un lucru pe care l-au reiterat mai mulţi critici literari, punând accentul pe autencitatea discursivă a operei sale poetice: ,,Noutatea discursului liric constă în aceea că scriitorul invită lectorul să privească cu alți ochi realitatea, anunțând invazia ludicului în literatură. Într-o posibilă ars poetica, el definește poezia ca joc (Cu spice călătoare mă joc), titlurile volumelor publicate fiind tot atâtea metafore polivalente care trimit spre reperele originalei sale estetici. Biografismul, tonul direct, dialogal, apelul la martorul-cititor, jocurile verbale, metafora prelucrată, colajul de sintagme sunt definitorii pentru poetica sa, remarcabilă prin originalitate”, observa Catinca Agache (,,Literatura română din Voivodina”, Panciova, Editura Libertatea, 2010, p. 238). La prof. univ. dr. Virginia Popovici citim despre avangardismul în opera lui Petru Cârdu: ,,Spiritul avangardei poetului Petru Cârdu duce la negarea artei tradiţionale, la contestarea şi depăşirea continuă a formelor curente şi acceptate de creaţie. Poezia lui refuză orice model, detestă ,,violent” gustul consacrat, are oroare de tot este vechi şi comun. (…) Imaginile create de Petru Cârdu sunt scurte şi rapide notaţii negre, nervoase, demolatoare de viziuni integrale sau purificatoare, notaţii care ,,biciuie cuvintele” combinate în dezordine, cu sarcasme şi ironii la adresa unei existenţe” (,,Opinii şi reflecţii. Lirica românească din Voivodina”, Panciova, Editura Liberatea, 2013, p. 44). Prof. univ. dr. Virginia Popovici se ocupă în continuare, în acelaşi studiu, de ruptura de tradiţionalism în poezia lui Petru Cârdu: ,,Versul acestui poet aduce o permanentă opoziţie dintre ,,noutate” şi ,,tradiţie”, ordine şi aventură, clasic şi modern, o senzaţie de colaj poetic, nu numai în ceea ce priveşte limbajul, cât mai ales senzaţia de mimetism a manierelor de a scrie poezia” (p. 45).
Unde sunt rădăcinile acestui avangardism poetic? Ştefan Aug. Doinaş oferă răspunsul: ,,Familiarizat cu aceste curente literare având o extraordinară cunoaştere a avangardei poetice (îndeosebi a cele româneşti, pe care făcut-o cunoscută prin traduceri proprii, în Iugoslavia), poetul Petru Cârdu nu putea să nu fie în pas cu modernitatea poeziei europene. Toată activitatea sa, de o remarcabilă fecunditate, ca animator şi organizator al Comunei Literare Vârşeţ, în cadrul căreia a instituit şi a acordat de câţiva ani Premiul European pentru Literatură, vădeşte o temeinică cunoaştere a ceea ce este nou şi valoros în poezia contemporană. Rezultatele acestui contact nemijlocit cu cele mai temerare modalităţi ale lirismului de azi se văd în propria sa poezie” (Ştefan Aug. Doinaş, ,,Poezia lui Petru Cârdu, prefaţă la volumul ,,Şcoala exilului” de Petru Cârdu, Craiova, Editura Pasărea măiastră, 1998 apud Petru Cârdu, ,,Complicitate”, Panciova, Editura Libertatea, 2007). Doinaş aduce în discuţie conceptul de antipoezie la Petru Cârdu şi, în acelaşi text, constată, printre altele: ,,Perfect fidel moralităţii sale istorice, suprarealismul primului volum – suprarealism care era, fără îndoială chiar programatic, un tip de antipoezie – devine în cel de-l doilea volum o antipoezie aproape conştientă de natura sa”.
Marina KALKAN
integral îl puteți citi în numărul 39 din 24 septembrie
