Pe data de 01 septembrie 2022, se vor împlini 13 ani de când jurnalista Carmen Neda s-a alăturat redacţiei programului în limba română a RTV. ,,Sute de deplasări în ţară şi străinătate. Zeci de reportaje, interviuri, emisiuni documentare etc.
Am avut ocazia să cunosc oameni simpli, oameni de ştiinţă, scriitori, profesori, profesori universitari, academicieni … oameni cu care am putut să vorbesc atât în limba literară, cât şi în dulcele grai bănăţean, oameni care mi-au transmis gândurile lor, cunoştinţele, întâmplările de neuitat şi unele sfaturi deosebit de importante pentru ceea ce fac”, aflăm de la Carmen.
Atunci când se întâlnește cu telespectatorii la unele filmări şi îi mărturisesc că urmăresc programul în limba română, că urmăresc activitatea sa, că le plac emisiunile pe care le realizează, se simte bine. ,,Este o plăcere să vorbeşti cu cei care apreciază munca ta. Te încurajează să continui şi, de asemenea, propun unele teme interesante pentru o viitoare filmare. De asemenea, când cineva te critică, te uiţi să rectifici ceea ce ai greşit.”
Atunci când se pregătește pentru filmare, cercetează ca să poată să vină cu noutăți în fața telespectatorilor. Vorbește cu potenţialul interlocutor despre numitorul comun al filmării – despre conţinut. Care sunt dorinţele sale şi ce pot realiza împreună.
Carmen a călătorit și în alte țări pentru a realiza emisiuni, care sunt țările unde a călătorit și care sunt emisiunile cele mai interesante, aflăm de la ea: ,,O deplasare deosebit de interesantă a fost în Croaţia, unde am realizat o poveste despre destinul Linei Kovačević (născută Şain) care actualmente este singura româncă în localitatea Račinovci. Chiar dacă în urmă cu 40 de ani a plecat din localitatea natală, din Grebenaţ, doamna Lina nu a uitat limba maternă – limba română. A fost o zi foarte frumoasă, petrecută alături de familia Kovačević. O călătorie de neuitat a fost în România şi Bulgaria. O călătorie care a durat 7 zile, iar echipa a numărat 8 angajaţi. Am filmat pentru emisiunea „Oraşele de pe malul Dunării”. Am prezentat viața și munca populației de-a lungul acestui fluviu european. Ce oferă Dunărea, cât sunt de orientaţi localnicii acestui fluviu și dacă potențialul său este suficient de utilizat în ceea ce priveşte comerţul și turismul. Echipa s-a deplasat mai întâi în Bulgaria, iar apoi în România. Am avut ocazia să văd Marea Neagră, portul Constanţa, canalul Dunăre–Marea Neagră, cunoscutul acvariu din Constanţa, Delta Dunării … a fost o filmare deosebit de interesantă, o experienţă de neuitat. Am avut ocazia să văd toate acestea datorită limbii materne, datorită muncii pe care o întreprind, muncii în redacţia programului în limba română a Televiziunii Voivodina.”
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 9 aprilie 2022