Uneori, simțim nevoia să ne reîntoarcem la natură, la locurile în care ne regăsim liniștea, iar Crăciunul este una dintre acele sărbători în care ne place să fim alături de familie, cu masa plină și să revenim, dacă avem ocazia, la originile noastre. Originalitatea vine din satele noastre, acolo unde se mai păstrează unele dintre vechile tradiții, ale căror povești nu se pierd în negura timpului și care au un farmec aparte. În cele ce urmează, veți afla despre câteva dintre cele mai cunoscute obiceiuri specifice Crăciunului din Petrovasâla, Uzdin, Nicolinț și Grebenaț. Despre obiceiurile și tradițiile practicate de Crăciun, am stat de vorbă cu câteva femei din localitățile noastre, care ne-au povestit despre acestea,cum au fost cândva și acum. De la ele am aflat multe lucruri interesante, unele dintre aceste obiceiuri astăzi nu se mai practică. Dar, printre cele ce ne-au rămas, cu siguranță cel mai frumos și solemn este colindul.
Nicolinț, localitate încărcată de tradiții și obiceiuri
La Nicolinț, pregătirile pentru marea sărbătoare încep devreme. Gospodinele fac curățenie prin casă pentru ca totul să arate mai frumos și mai curat spre a cinsti marele praznic creștinesc – Crăciunul.
,,În seara de Ajun, fiind și ultima zi din Postul Mare, se pregătește pește și alte mâncăruri de post. În orele serii, așteptăm colindătorii pentru care am pregătit pachețele cu nuci, mere și bănuți pentru noroc. Tot în ziua de Ajun, bunica, împreună cu nepoții, împodobește bradul de Crăciun, cu lampioane, dulciuri și cu multe cadouri aranjate în jurul bradului.
De fapt, împănarea bradului începe din ziua prăznuirii Sfântului Nicolae, pe 6 decembrie. Copiii împodobesc casa cu lampioane și confetti pentru a simți cât mai aproape magia Crăciunului, care ne aduce tuturor multă bucurie în suflet. După-amiază, în Ajunul Crăciunului, copiii, împreună cu bunica sau mama, se duc după paie pe care le așterne în cameră. Acestea se pun pe masă, unde este așezat colacul Crăciunului. Apoi, se aruncă nuci în fiecare colț de cameră (simbolizând Crucea sfântă), pentru că așa au procedat bunicile noastre, așteptând cu bucurie Crăciunul.
Silvia MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 24-31 decembrie