Manifestarea ,,Bucuriile de Paşte la Iancaid” a reunit toți copiii din sat

În fiecare an, asociațiile din Iancaid organizează câteva evenimente dedicate copiilor și tinerilor din localitate. Unul dintre evenimentele ce se desfășoară în acest sat pitoresc aflat ,,între patru ape” este ,,Bucuriile de Paşte la Iancaid” care a avut loc pe data de 17 aprilie, în a doua zi a celebrării celei mai vechi și importante sărbători religioase – Paștele. Manifestarea a fost organizată de SCA ,,Lumina”, Comunitatea Locală și CF ,,Unirea” din Iancaid, cu sprijin financiar din partea Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, pe baza unui concurs de proiecte.

Ediția a doua a manifestării ,,Bucuriile de Paşte la Iancaid” a reunit pe terenul mic de sport din centrul satului și în incinta Căminului Cultural din localitate peste 30 de copii cu vârsta de până la 10 ani din Iancaid, precum și copii din alte localități, ai căror părinți își trag originea din această localitate. Micuții iancaizeni, încurajați de un număr mare de părinți și bunici prezenți, s-au distrat de minune, au socializat și s-au întrecut la diverse jocuri de îndemânare și discipline sportive: ,,Cursa în saci”, ,,Cursa cu ouă în lingură”, ,,Tragerea frânghiei”, ,,Cine-i primul la scaun”, precum și ,,Ciocnirea ouălor de Paşte”.

Dan MATA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 69 din 28-29 aprilie