M-am gândit ca în acest număr al săptămânalului să vă prezint date concrete despre cinstirea Sfintei Cruci, deoarece în calendarele noastre puteți citi că în 21 septembrie este Odovania Praznicului Înălțării Sfintei Cruci, adică momentul în care se încheie marea sărbătoare. Învăţătura noastră creştină şi ortodoxă ne învaţă de două milenii că Sfânta Cruce nu este un semn al ruşinii, pentru că sângele Mântuitorului scurs pe lemnul de pe Golgota, a transformat-o într-un altar de închinare, dar şi într-o armă de nebiruită biruinţă împotriva demonilor.
Cred că trebuie să vă vorbesc despre acestea și pentru că Sfântul Apostol Pavel scrie celor din cetatea Filipi: „Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos . Sfârşitul acestora este pieirea.” (Filipeni 3.18-19). Acelaşi Sfânt şi Mare Apostol Pavel, învaţă pe cei din Corint: „Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18).
Sfânta Scriptură ne spune că la sfârşitul lumii, înainte de înfricoşătoarea judecată, Sfânta Cruce se va arăta: „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă” (Matei 24, 30). În aşteptarea acestui eveniment, încă de astăzi ar trebui să repetăm cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6,14).
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, precizează că atunci când se va arăta semnul crucii pe cer, se va însemna şi pe feţele tuturor drepţilor. De aceea scrie în cartea Apocalipsa, capitolul 7, versetele 2 și 3: „Şi am văzut, apoi, alt înger care se ridica de la Răsăritul Soarelui şi avea pecetea Viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea, zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunte, pe robii Dumnezeului nostru.” Acesta este motivul pentru care noi, creştinii adevăraţi, ne însemnăm cu semnul Sfintei Crucii ca şi cu o pecete a lui Hristos. Acesta este motivul pentru care noi considerăm că semnul Sfintei Cruci este o armă de apărare în lupta nevăzută şi duhovnicească ce o ducem împotriva ispitelor diavoleşti.
Sfinţii Părinţi ne învaţă când şi cum să ne însemnăm cu Sfânta Cruce. Astfel, Tertulian (160-240) ne spune că: „Înainte şi în timpul treburilor, intrând şi ieşind, îmbrăcându-ne, înainte de somn, în toate lucrările noastre, la fiecare pas şi la fiecare faptă, noi ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci” (P.L. II, col. 99), iar Ipolit al Romei spune: ,,Dacă eşti ispitit, însemnează-ţi mereu fruntea cu semnul crucii cu evlavie, căci acest semn al Pătimirii s-a arătat încercat împotriva diavolului dacă-l vei face cu credinţă. Acest lucru l-a învăţat în prefigurare Moise prin mielul junghiat de Paşte, poruncind să se ungă cu sângele lui pragul şi cei doi stâlpi ai uşii şi însemnând credinţa în Mielul desăvârşit care este acum între noi. Căci însemnându-ne cu mâna fruntea şi ochii, ne ţinem departe de cel ce încearcă să ne nimicească.”(,,Tradiţia Apostolică” al lui Ipolit al Romei)
Pr. Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 38 din 21 septembrie
