Jurnalistica am simţit-o şi încă o mai simt ca parte a eului meu

Când ne aventurăm în fascinanta lume a literaturii române din Banatul sârbeasc, nu putem să nu-l amintim pe Vasa Barbu. Cu o carieră impresionantă ce se întinde pe parcursul a aproape cinci decenii, acest remarcabil om de cultură a îmbrățișat cu pasiune multiple roluri – de la editor, poet și critic literar, până la publicist și traducător – contribuind astfel decisiv la efervescența vieții culturale a comunității românești din Voivodina.

Îmi amintesc de prima întâlnire cu Vasa Barbu, la începutul anilor 2000, când am început să colaborez la publicațiile CPE „Libertatea”. Era el cel care ne oferea sprijinul său neprețuit, stilizând și corectând cu minuțiozitate fiecare text, în calitate de corector și stilizator. Cu un temperament organizat și o responsabilitate exemplară, Vasa se dedica cu o energie inepuizabilă fiecărui text, fiind întotdeauna dispus să ne ghideze, mai ales nouă, celor aflați la început de drum, să ne atragă atenția asupra greșelilor și să ne ofere sfaturi valoroase. De la Vasa am avut multe de învățat, iar cu această ocazie îi transmit toată admirația și respectul meu.
Născut pe 9 februarie 1956 în Uzdin, Banatul sârbesc, Vasa Barbu a urmat studii de limba și literatura română la Universitatea din București, dedicându-se apoi timp de peste patru decenii jurnalismului românesc din Serbia și colaborând cu numeroase reviste și publicații de prestigiu. Impactul său asupra literaturii române din Serbia este indiscutabil, implicându-se activ în redactarea și publicarea a sute de cărți, precum și în organizarea unor evenimente culturale de amploare, având onoarea de a conduce Editura „Libertatea” timp de mulți ani.
La întrebarea cine este de fapt Vasa Barbu, editor, poet, jurnalist, critic literar, traducător sau om de cultură, am primit următorul răspuns:

  • Câte puţin din toate cele menţionate. La fel, corector (stilizator) la Casa de Presă şi Editură „Libertatea” din Panciova, precum şi la Societatea (Fundaţia) de Etnografie şi Folclor din Voivodina cu sediul la Novi Sad/Torac şi Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina cu sediul la Zrenianin, iar un timp şi al periodicelor săteşti: „Renaşterea” din Satu-Nou şi „Familia” din Petrovasâla. O anumită perioadă m-am ocupat şi de paginarea multor cărți cu sigla Editurii „Libertatea”.
    Am mai fost translator din română în sârbă, respectiv din sârbă în română, în timpul vizitelor de lucru (studiu) ale unor jurnalişti din România în ex-Iugoslavia (Serbia, Croaţia şi Slovenia), iar în timpul studiilor am tradus la Pavilionul Iugoslaviei din cadrul Târgului de Monstre de la Bucureşti şi pentru Reprezentanţa Comercială „Astra” din Zagreb. Mă mândresc că am fost şi autor de scenarii la multe ediţii ale Festivalului de Folclor şi Muzică Românească din Voivodina (adulţi şi copii), dar şi redactor-şef şi responsabil al periodicelor „Srednjoškolac” (Liceul „Mihailo Pupin” din Covăciţa), „Informaţia Uzdinului”, „Doina Uzdinului”, „Scena” (Zilele de Teatru), respectiv emisiunea liceenilor din Covăciţa (în patru limbi) la Radio Covăciţa, şi, nu în ultimul rând, colaborator al emisunii „Sâmbăta pe unda medie” de la Radio Novi Sad. Am fost şi redactor al suplimentului „Comunistul” din „Libertatea”, precum şi redactor-şef şi responsabil al revistei de etnografie şi folclor „Tradiţia” de la Novi Sad/Torac. În anul 1999 am fost membru al juriului la Zilele de Teatru ale Românilor din Voivodina.
    Am fost ceea ce am fost şi mai sunt ocazional, pentru că dintotdeauna mă las pradă tentaţiilor sau poate că aveam ambiţia (şi încă o mai am, deşi sunt pensionar) de a-mi dovedi, în primul rând mie însumi, că nu am pus punct la tot ce fac (ori am făcut), căci omul care a lucrat în presa scrisă şi în cultură, dacă nu se mai manifestă prin a crea ceva, pur şi simplu nu mai există şi nici n-a existat niciodată – precizează interlocutorul.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 39 din 28 septembrie