A organizat un atelier de creație pentru copii

Luni, 4 noiembrie, activistele de la Asociația Femeilor „Mâini harnice bănățene”, în frunte cu președinta Victoria Secheșan, au organizat un atelier de creație în cadrul proiectului „Promovarea stilului sănătos de viață și a valorilor familiale”, susținut de Ministrul pentru Grija față de Familie și Demografie.

În cadrul atelierului, copiii au învățat tehnici de preparare a prăjiturilor de casă. Femeile din asociație au participat la prepararea prăjiturii tradiționale „medenjaci” (turtă dulce cu miere de albine), care au fost decorați cu frișcă. De asemenea, au fost prezenți și preșcolari care au asistat la un curs de croșetare, unde membrele asociației au contribuit din plin, lăsând o impresie plăcută copiilor. Activitatea creativă a fost urmărită cu atenție de Zorana Bratić, președinta comunei Alibunar, care a plecat cu impresii frumoase de la această întâlnire cu copiii talentați în arta culinară și a broderiei.

Despre acest atelier creativ, Victoria Secheșan a declarat că își propune să trezească interesul copiilor pentru arta culinară și să îi familiarizeze cu modul de pregătire a prăjiturilor tradiționale după rețetele străbunicilor și bunicilor. Victoria ne-a dezvăluit rețeta de preparare a prăjiturii cu miere de albine: se bat două ouă cu 250 g de zahăr, se adaugă 250 g de miere de albine, 2 bețișoare de scorțișoară, un plic de bicarbonat de sodiu și 150 ml de ulei. Totul se amestecă, apoi se adaugă 950 g de făină. Se întinde pe masă și se decupează mici figuri cu ajutorul formelor. Se coc timp de 20 de minute, iar prăjiturile pot fi decorate după preferință.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 46 din 16 noiembrie