Acum ceva timp, la Nicolinț a început să activeze Clubul „Kimura Combat Team”, trezind un mare interes pentru această disciplină sportivă printre copiii și tinerii din această localitate. Despre perioada de început, ce este Jiu-Jitsu Brazilian, activitatea acestui club și succesele consemnate până în prezent, am aflat de la antrenorul Dimitrije Mitrov.
În anul 1993 am început să antrenez Jiu-Jitsu și am ajuns la centura neagră ziua a patra, am urmat cursurile necesare de pregătire și am reușit să obțin titlul de instructor. Între timp, am început să antrenez și Jiu-Jitsu Brazilian. În prezent, am centură mov ceea ce, în literatura de specialitate presupune „conștiență – competență” și obținerea licenței de instructor. Clubul nostru face parte din Academia Kimura Jiu-Jitsu Brazilian a Serbiei, cu sediul la Belgrad, fondată de Guillaume Huni din Filipine. Această distinsă personalitate din lumea artelor marțiale este profesorul meu de la care am învățat această disciplină sportivă și care, în prezent, mă susține în toate demersurile mele.
O bună parte din viață am trăit la Vârșeț, preocuparea mea primordială a fost sportul iar la un moment dat, Ionelio, fiul actualei mele soții, Gineta a început să antreneze această disciplină sportivă. Este cert că niciodată nu știi unde te pot duce drumurile vieții, pe mine, m-au dus la Nicolinț unde trăiesc o viață frumoasă și împlinită alături de Gineta, Ionelio și cele două fiice ale noastre, Anastasia și Milena, menționează Dimitrije Mitrov.
Stabilindu-se la Nicolinț, Dimitrije a dorit să-și continue activitatea. Trebuia soluționată problema spațiului pentru desfășurarea antrenamentelor și în acest sens le-a ieșit în întâmpinare Mircea Dalea, primarul localității care le-a pus la dispoziție o sală din incinta Căminului cultural. Cu toate că acesta a fost într-o stare deplorabilă, cu ajutorul unor persoane cu inimă largă și cu forțele proprii, sala a fost pusă la punct și astăzi îndeplinește toate condițiile pentru buna desfășurare a antrenamentelor.
Eufrozina GREONEANȚ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 8 iulie