Trandafir Sîmpetru, scriitor de excepție și redactor al „Editurii Scriitorilor Europeni”, este un nume care și-a câștigat un loc distinct în peisajul literar internaţional.
Prin talentul său remarcabil și prin devotamentul față de arta cuvântului, Sîmpetru a reușit să creeze o operă valoroasă, fiind un promotor al culturii și al literaturii de calitate. Versurile scrise de el poartă amprenta unei sensibilități rare și a unei gândiri profunde, reflectând în același timp o dedicare neobosită față de valorile tradiționale. Fiecare creație a sa dezvăluie profunzimea trăirilor sale interioare, iar activitatea sa editorială contribuie la promovarea valorilor culturale pe plan european.
Povestiți-ne despre începuturile dumneavoastră în poezie. Cum au influențat copilăria dumneavoastră și anii școlarizării dezvoltarea abilității de a scrie? Care au fost primele surse de inspirație și cum ați descoperit pasiunea pentru poezie?
Pasiunea mea pentru poezie s-a născut încă din anii primari ai școlii generale, pe când lumea era încă într-o perioadă bună a comunismului, dar valorile culturale și educaționale erau profund respectate. Îmi aduc aminte cu drag că prima mea poezie a fost publicată în revista „Cutezătorii” când eram în clasa a III-a. A fost un moment de mare mândrie pentru mine, dar și pentru familia mea. Părinții mei erau atât de încântați de acest talent pe care îl descoperisem, încât arătau revista tuturor vecinilor și cunoscuților din Brădeanca, satul meu natal. Era ca și cum întreaga comunitate împărtășea bucuria reușitei mele.
Copilăria mea a fost una extraordinar de frumoasă. În primul rând, învățam cu plăcere și întotdeauna mă străduiam să fiu printre cei mai buni elevi. La sfârșitul fiecărui an școlar, mă bucuram de recunoașterea muncii mele prin premiile obținute. Dar, dincolo de note și distincții, ceea ce mă definea cu adevărat era dragostea pentru lectură. Am citit nenumărate cărți, care mi-au deschis orizonturi noi și mi-au alimentat imaginația.
Vacanțele școlare erau un alt prilej de a mă dedica pasiunilor mele. Chiar și atunci, în loc să mă relaxez pur și simplu, îmi petreceam timpul scriind și exersând. Nu era vorba doar de o obligație sau o dorință de a fi cel mai bun; era o adevărată plăcere. Mă pierdeam în versuri, în gânduri și idei, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Participam la concursuri județene de literatură și de fiecare dată când câștigam, simțeam că toate eforturile mele erau răsplătite.
Locuitorii din Brădeanca au jucat un rol esențial în formarea mea ca poet. Faptul că primele mele creații au fost apreciate nu doar de familie, dar și de întreagul sat, mi-a oferit un impuls extraordinar. Recunoașterea din partea sătenilor mi-a oferit încredere în mine și în talentul meu. Ei mă vedeau ca pe o mică speranță a satului, iar asta m-a motivat să continui să scriu și să mă dezvolt.
Am crescut într-un mediu în care tradițiile și valorile erau respectate, iar fiecare realizare personală era văzută ca o realizare a întregii comunități. Această susținere m-a făcut să înțeleg cât de important este să împărtășești ceea ce creezi, să lași oamenii să fie parte din procesul tău creativ. În plus, am învățat să prețuiesc rădăcinile mele, să mă inspir din simplitatea și frumusețea vieții de la țară, din poveștile și experiențele celor din jur.
În adolescență ați obținut locul I la un concurs de poezie la Piatra Neamț. Cum a fost experiența competiției și în ce mod a contribuit acest succes timpuriu la încrederea dumneavoastră în propriul talent literar?
Momentul decisiv în cariera mea literară a fost câștigarea primului meu concurs național, intitulat „Tinere condeie”. Acest concurs, dedicat tinerilor poeți și scriitori, s-a desfășurat la Piatra Neamț și a fost un prilej extraordinar de a-mi demonstra talentul la nivel național. Tema concursului era „Dezarmarea popoarelor de arme nucleare”, un subiect deosebit de sensibil și relevant la acea vreme. Poezia mea a reușit să capteze atenția și aprecierea juriului, ceea ce m-a poziționat pe prima treaptă a podiumului.
Această victorie a fost mai mult decât o simplă recunoaștere; a marcat începutul unei cariere literare care avea să se dezvolte într-un mod neașteptat. Poezia câștigătoare a fost preluată de numeroase ziare și reviste din întreaga țară, ceea ce mi-a oferit o expunere considerabilă. Era un sentiment extraordinar să văd cum versurile mele erau citite și apreciate la scară largă, iar acest lucru m-a motivat să continui să scriu și să îmi dezvolt talentul.
După această reușită, am avut privilegiul de a cunoaște și de a învăța de la unii dintre cei mai mari oameni de litere ai vremii. Printre aceștia se numără Fănuș Neagu, Aurel M. Buricea, Nichita Stănescu, Geo Dumitrescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Costanța Buzea și mulți alții. Întâlnirile cu aceste personalități marcante ale literaturii române m-au influențat profund, nu doar ca poet, dar și ca om. Fiecare conversație, fiecare sfat primit, a contribuit la formarea mea ca scriitor și la înțelegerea mai profundă a artei poeziei.
Acest început promițător a reprezentat, de fapt, o deschidere către o lume literară plină de provocări și satisfacții. Am continuat să scriu și să particip la diverse concursuri și evenimente literare, dezvoltându-mi stilul și abordările poetice. Privind în urmă, realizez că acel concurs de la Piatra Neamț a fost scânteia care a aprins focul pasiunii mele pentru literatură, iar călătoria care a urmat a fost una plină de inspirație și împliniri.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 38 din 21 septembrie
