Peste 26.000 de membri ai marii familii a Partidului Progresist Sârb s-au adunat pe 24 octombrie a.c. la Vârșeț, în Banatul de Sud, pentru a marca cea de-a 16-a aniversare a partidului lor. Gazdele merită felicitate pentru ospitalitate și organizare.
Președintele Republicii Serbia și membru al Prezidiului Partidului Progresist Sârb, Aleksandar Vučić, a declarat că Serbia a început să se trezească acum 16 ani, iar oamenii aveau o speranță și o dorință uriașă de schimbare. Precizând că nu este ușor să ofere o analiză obiectivă, președintele Vučić a spus că rezultatele vorbesc de la sine.
„Datorită victoriei președintelui Nikolić la alegerile prezidențiale, am reușit să participăm și să formăm Guvernul Serbiei, să începem încet să schimbăm lucrurile în țara noastră”, a spus președintele Vučić. El a adăugat că una dintre cele mai mari griji ale sale este ca Partidul Progresist Sârb să fie pregătit pentru alegerile decisive de la sfârșitul anului 2026 sau începutul anului 2027 și să sprijine reconstrucția Guvernului anunțată pentru anul viitor, care trebuie realizată în profunzime.
Preşedintele Vučić a subliniat că Serbia urmează o politică independentă și liberă, grație cetățenilor săi. „Sunt mândru de acest fapt. Aceasta se datorează vouă, oameni dragi, nu e datorită mie, nu e datorită vreunui funcționar. Este datorită vouă, pentru că ne-ați dat puterea să urmăm o politică independentă și liberă. Să nu ne plecăm în fața nimănui. Să urmăm o politică sârbească, să respectăm pe toată lumea, dar să avem grijă de propria noastră țară”, a declarat președintele Vučić.
După cum a mai menţionat, această politică a atras atenția în regiune și în lume și nimeni nu a dorit să o permită. „Oricum ar fi, voi accepta cel mai greu efort și, împreună cu voi, voi apăra Serbia. O vom proteja, vom apăra pozițiile și politica noastră,” a spus președintele Vučić.
Președintele Vučić le-a mulțumit celor prezenți pentru dragoste și sprijin. „Vă mulțumesc pentru că luptați pentru Serbia voastră. Vom construi Serbia, vom schimba înfățișarea țării noastre. Vom lupta pentru fiecare pensioner şi, mai ales, dragi femei, vă mulțumesc pentru sprijinul imens. Vă mulțumesc pentru toți acești ani de victorii și pentru faptul că ne ajutați să câștigăm în continuare.”
Președintele Vučić s-a adresat și oamenilor din Vârșeț în legătură cu construirea autostrăzii. „Când vom începe construcția drumului de la Zrenianin, vom analiza și vom începe, iar aici este și prietenul nostru, ambasadorul chinez Li Ming, căruia îi cer să ne sprijine în discuțiile despre autostrada Belgrad-Vârșeț cu o lungime de 86 de kilometri, în vederea realizării acestui proiect pentru toți locuitorii din Banatul de Sud. Cunosc și problema Spitalului General de aici, din Vârșeț, dar nu pot promite totul deodată”, a menționat președintele Vučić.
La marcarea celei de-a 16-a aniversări au vorbit și primul președinte al Partidului Progresist Sârb, Tomislav Nikolić și actualul președinte PPS, Miloš Vučević.
„Nimeni nu a condus Serbia atât de bine, nimeni nu a fost confruntat cu asemenea încercări. Nu am nevoie de cifre care să vorbească despre munca voastră; este suficient că nu trebuie să-mi ascund privirea în fața cetățenilor, pentru că Serbia este o țară care se construiește și în care cetățenii sunt mai mulțumiți pe zi ce trece. Vučić va deschide drumul, iar voi fiți vrednici să-l urmați. Cine nu poate rezista, cine pune interesul personal mai presus de Serbia, trebuie să se retragă sau să fie înlăturat. Nu uitați niciodată moștenirea strămoșilor, Kosovo este Serbia,” a transmis Nikolić, printre altele.
Președintele Partidului Progresist Sârb, Miloš Vučević, spune că cel mai mare succes al partidului este că a schimbat Serbia, a trezit-o, i-a redat demnitatea și a readus-o poporului său. „Cel mai mare succes al PPS este că a schimbat Serbia, a trezit-o și i-a redat demnitatea, iar ea s-a întors poporului său. Acest succes nu i-l va putea lua nimeni niciodată. Când am început acest drum, în 2008, ne-am confruntat cu cea mai mare criză economică și politică. Pierdeam la toate capitolele. Suntem poate în faţa celei mai mari bătălii politice. Am câștigat multe victorii, dar bătălia decisivă va veni peste doi ani sau peste doi ani și jumătate, când tot ceea ce am făcut va fi pus la încercare. Timpul va trece mai repede decât ne putem imagina. Tot ceea ce putem face începem deja de astăzi. Noi nu suntem un partid de luptători veterani. Acest partid trebuie să fie al unor luptători curajoși și responsabili. De aceea am primit și vom primi mulți oameni care cred în idealul Serbiei libere. Cer de la voi, înainte de toate, unitate. Fiecare victorie a Serbiei este o victorie a Partidului Progresist Sârb”, a spus Vučević.
Sărbătorirea celei de-a 16-a aniversări de la înființarea PPS s-a încheiat cu un mare foc de artificii, care a durat aproape 9 minute.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteţi citi în ediţia tipărită din 2 noiembrie 2024.