Ieri a început Postul Nașterii Domnului și foarte mulți oameni merg la Biserică. Creștinul ce merge la Sfânta Liturghie la Biserică, la sfârşitul slujbei primește anafura, care este împărţită de către preot. Pentru că am auzit multe păreri referitoare la felul în care creștinul are voie să consume anafură, azi vreau să lămuresc, pe cât e posibil, tot ce știm despre anafură.
Ceea ce toți cunosc sub numele de anafură, sunt de fapt bucăţelele tăiate din prescurile care au fost aduse de către credincioși pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. După momentul extrem de important al rugăciunilor ce se fac pentru transformarea pâinii și a vinului în Sfântul Trup și Scumpul Sânge al Domnului, adică după ,,Epicleză”, la strană începe cântarea ,,Axionului”: ,,Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!”
,,Axion” este un cuvânt ce provine din limba greacă şi înseamnă „vrednică eşti”. De fapt, această cântare ne amintește de faptul că Mântuitorul Iisus Hristos s-a întrupat din Preasfânta Fecioară şi ne-a trecut de la moarte la viaţă, înnoind firea noastră omenească, ce a fost stricată de păcatul protopărinților Adam și Eva. Această cântare litugică își are originea în imnurile de la începutul slujbelor creștine, imnuri închinate Fecioarei Maria, mai ales după epoca ereziei lui Nestorie. Și pentru a înțelege pe deplin despre ce este vorba, vreau să vă mai spun că această erezie a apărut în Biserică în secolul al V-lea, ca urmare a ideilor greșite ale lui Nestorie, patriarh al Constantinopolului.
Pr. Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 46 din 16 noiembrie