Conferința „Exercitarea drepturilor și a libertăților apartenenților minorităților naționale din Serbia“

Pe data de 26 mai, în sala festivă a Aeroclubului din Belgrad a avut loc conferința „Exercitarea drepturilor și a libertăților apartenenților minorităților naționale din Serbia: Provocări și oportunități pentru îmbunătățirea politicilor și a practicilor”.

Conferința a reprezentat evenimentul final al proiectului „Protecția minorităților pentru aderarea la UE – MPA” care, din ianuarie 2023 până în iunie 2025, a fost implementat în comun de către Centrul European pentru Problemele Minorităților (ECMI) și Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ) GmbH, în cooperare cu Ministerul Drepturilor Omului și Minorităților și Dialogului Social, ca parte a programului mai amplu „Sprijin pentru consolidarea statului de drept în Republica Serbia”, finanțat în comun de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Dezvoltare Economică și Cooperare (BMZ).

În procesul de aderare a Republicii Serbia la Uniunea Europeană, protecția drepturilor minorităților naționale rămâne una dintre problemele cheie, ca parte a unui cadru mai larg al criteriilor politice din Capitolul 23. Deși Serbia are un cadru juridic extins și bun în acest domeniu, există încă numeroase provocări – atât în ceea ce privește o politică consistentă și coerentă privind minoritățile, cât şi aplicarea unor măsuri specifice pentru implementarea reglementărilor, în special la nivel de autoguvernare locală.

Proiectul MAP a fost conceput cu scopul de a susţine îmbunătățirea și dezvoltarea capacităților pentru realizarea drepturilor minorităților naționale, cu accent pe dezvoltarea unui sistem de raportare pentru monitorizarea implementării Planului de acțiune privind exercitarea drepturilor minorităților naționale, consolidarea capacităților instituționale ale consiliilor naționale ale minorităților naționale și ale consiliilor pentru relații interetnice, precum și creșterea gradului de conștientizare a angajaților în administrația publică cu privire la drepturile și nevoile membrilor comunităților minoritare. Ca parte a implementării proiectului, pe o perioadă de doi ani, în mai multe orașe din Serbia au fost organizate o serie de ateliere de lucru, sesiuni de instruire și mese rotunde. De asemenea, au fost elaborate publicații menite să îmbunătățească cunoștințele și modul de acţiune a actorilor implicați în protejarea drepturilor minorităților naționale din Serbia.
În cadrul conferinței au fost prezentate principalele constatări și recomandări rezultate în urma proiectului, precum și oportunitățile de consolidare instituțională continuă a mecanismelor de protecție a drepturilor minorităților naționale.

Adrian BORCA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 14 iunie 2025