Doamna Silvia Davidoiu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Serbia, a fost invitata preşedintelui Guvernului Provincial, Igor Mirović, cu care a dialogat despre temele economice şi intensificarea colaborării la realizarea proiectelor transfrontaliere.
Cei doi au conformat opiniile că construirea autostrăzii Belgrad-Vârşeţ-Timişoara este prioritate şi o mare oportunitate pentru dezvoltarea economică, transporturi şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două țări.
„Suntem deschişi pentru colaborarea cu România în toate domeniile, având în vedere prietenia de mai multe decenii cu România şi judeţele ei”, a declarat preşedintele Mirović.
El a anunţat că Guvernul provincial va sprijini terminarea lucrărilor la complexul muzeului din Torac, menit minorităţii naţionale române, evidenţiind că din bugetul provincial în continuitate se alocă mijloace pentru îmbunătăţirea poziţiei, vieţii şi activităților pe care le desfășoară minorităţile naţionale din Voivodina.
Daniela BAKIĆ SCUMPIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 12 iunie 2021