Reunirea cenaclului ,,La Poșmândre” de la Caransebeș, ne-a prilejuit reîntâlnirea cu inginerul Cornel Dragoescu din Vermeș. L-am găsit așa cum îl știam, vesel, plin de vervă și mereu aproape de oameni, de poezie, de tradiții și de graiul bănățean. Este conectat la tehnologie și ține cu tot dinadinsul să nu lase să piară graiul bănățean, atât de dulce și clar, care îi încântă sufletul de decenii.
Cum ați ajuns la poezia în grai?
Eram prin clasa a IV-a când am recitat o poezie, care după zeci de ani s-a împlinit. Se numea „Am crescut cu Colectiva”. După ce am absolvit Facultatea de Agronomie din Timișoara, am ajuns conducător la Colectivul din Vermeș.
În anii de liceu am avut un carnețel cu încercări de poezie. L-am ținut câțiva ani și mi s-a părut că nu e interesant și l-am aruncat. Am păstrat o poezie, fiind fascinat de Eminescu. Am scris-o în iunie 1973. Suna cam așa:
,,Voi pleca de-aici departe
Să nu plângi, să nu verși lacrimi, prăstă fața ruminită
Prăstă carcea, cărei file acum pare-ngălbenită
Iată cum că treșe timpu, clipa tistei dăspărțâri
Vine cu paș repez, iar tu caz în nesâmțâri.
Rumeniț îi sânt obrajî, în lăcrămi ochii-i scaldă,
În mână cu un buchet, în piept cu inima caldă.
La ia vine măi aproape, înc-un pas șî o ajiunje
Ia-l priveșce cu durere, laicimi înșep a curje.
În zadar măi plânji acuma, totu iestă prea târzâu
Voi pleca d-aiși dăparce și dă nume nu-ț măi șciu.
Uită dar iubirea noastră și trecutu-atât dă drag
Io d-acuma plec în lume, sufletu-m va fi pribeag.
……………………………………………………………..
Astfel iei să dăspărțâră, iel cu inima zdrobită
Făr-un licăr dă speranță, ah, cât poț să fi dă crudă!
Viață șî iubire sfântă, pră pământ unge-o găsăsc,
Ungi Raiu ferișirii pântru șei dă să iubesc?
Iar ia capu îl împinje, pă o mână ca să-l pună
Să asculce-nșetișor apa-n vaduri cum răsună.
Ochii umez, c-o năframă dân fire dă boranjic,
Îi acoperă o clipă, nu-i măi pasă dă nimic.
Poezia ați scris-o inițial în grai?
Nu, atunci nu, am transformat-o ulterior. În acea perioadă nu se scria în grai. În studenție, fiind în Timișoara, am văzut că cei de la ziarul ,,Orizont” mai publicau câte o poezie în grai. Nu erau poeții noștri consacrați, cum ar fi Marius Munteanu, erau alți poeți publicați cu poezie în grai.
Și totuși cum ați ajuns să scrieți în grai?
Am auzit la Radio Timișoara de concursul de poezie în dialect al lui Marius Munteanu. Am trimis și eu niște poezii. M-a sunat profesorul Ioan Viorel Boldureanu pentru că am fost selectat. Am fost foarte bucuros, am participat la prima nominalizare, la prima ediție. Am participat împreună cu Ilie Dragalina, Gheorghiță Brebenar și, bineînțeles, Pătru Chira, care a fost și primul laureat. Anterior concursului nu am participat la întruniri cu scriitorii în grai bănățean, dar i-am ascultat mereu la radio.
Florina Ariana COLGIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 59 din 18 februarie
