În ediția de săptămâna aceasta, ne-am propus să vă prezentăm povestea emoționantă de viață a lui Ion Cazacu din Republica Moldova, care este pasionat de pictură și grădinăritul bio.
Dar pentru a avea o imagine mai clară despre acest domn deosebit, trebuia să călătorim prin timp, în frageda sa copilărie. Acolo, unde a început totul și unde au prins viață pasiunile sale. Iată ce ne-a mărturisit:
Părinții mei sunt din Sîngereii Vechi, ca și mine. Nunta le-a fost iarna, în februarie 1947. Era foametea de după război. Câțiva vecini și părinții, adică bunicii mei, au fost nuntași. Au primit cadou o pâine neagră, pe care mama, a ascuns-o în hornul sobei. Spre dimineață pâinea cadou a dispărut… Eu m-am grăbit să vin pe lume în același an, în luna noiembrie.
Cuptorul era împărăția mea. Pereții erau acoperiți cu afișe de la filme. În curând, să fi avut vreo trei ani, după ce mereu întrebam ce literă este aceasta, am buchisit primul cuvânt: Tarzan, apoi brodeaga. Am prins de mic patima cititului. Odată cu colectivizarea, bunicul din partea tatălui a fost ucis de NCVD-iști, când în noaptea deportărilor din Sîngerei, în vara anului 1949, a reușit să ne ascundă. Era singur acasă. Riposta lui fata de NCVD-iști i-a costat viața, dar ne-a salvat pe noi de Bureat Mongolia Onohoi, unde au fost duși cele peste 60 de familii din Sîngerei. Port numele lui, în cinstea lui Ion Cazacu.
Tatăl bunicului din partea mamei, Brasovschi Dmitrii Antonovici, de origine polonez, căsătorit în Sîngerei, a fost un bun agronom pe cele 21 de iugăre de pământ, care îi aparțineau. Pentru rezultate în agricultură a fost ales de săteni ca membru în Zemstva din Bălți.
El era bun prieten cu agronomul învățat Ovsinschi Ivan Evghenevici, și el de origine polonez. De fapt, Ovsinschi este recunoscut ca tatăl, întemeietorul permaculturii de astăzi. Cartea lui, ,,Novaea sistema zemledelie”, este o confirmare inedită. Împreună cu străbunicul, au fost cu trăsură la Varșovia (din spusele fratelui mamei, Grigore). Cartea lui a fost editată pentru prima dată în 1899. După un an a fost editată la Kiev (1900), apoi reeditată în 1905. A făcut un adevărat furor în lumea agriculturii.
Feciorul mai mare al lui Brasovschi I.A. a fost Vasile, bunicul meu, primul agronom în Sîngerei, când s-a întemeiat colhozul. Îmi amintesc cum învăț fetele să altoiască. Ideile lui, de la tatăl său, de permacultură, fără a săpa adânc, de a mulci solul și a-l menține afânat, intrau în contradicție cu politica statului de atunci, de a ara cu pluguri mari și a introduce îngrășăminte sintetice (artificiale). Aveam 11 ani când, în urma rănilor de la război, a încetat din viață. Am memorizat multe de la bunicul. De la el mi s-a transmis dragostea de glie, de natură, de apicultură.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 64 din 25 martie
