Lumea femeii

Când există înțelegere, totul se poate face

Când există înțelegere, totul se poate face

Ileana este o femeie comunicativă și mereu prezentă acolo unde se adună românii. Dorește să afle cât mai mult despre români și activitățile lor, astfel că devine o colaboratoare fidelă a săptămânalului ,,Libertatea”. Scrie din dragostea pentru limba română, devenind și o pasiune îndrăgită a ei.

Este născută la Petrovasâla, în familia lui Ghiță și a Savetei Gruba (născută Siluși din Uzdin). Are încă o soră, pe Stela, căsătorită Stanišković. Tatăl ei era coafor și bărbier, iar mama, servitoare. Este căsătorită cu Traian Belu, și din căsătoria lor s-a născut unicul fiu al lor, Sebastian. El a absolvit cu succes Facultatea de Informatică la Novi Sad, și actualmente este angajat la Compania ,,Tim” din Banatski Karlovac.

Ileana a terminat cu succes eminent școala elementară în satul natal, și este deținătoarea prestigiosului premiu ,,Diploma Vuk”. Fiind încurajată de părinți, a urmat școlarizarea la Liceul ,,Uroš Predić” la Panciova, profilul de informatică. A absolvit școala liceală cu succes eminent, iar după aceea a urmat studiile la Facultatea de Economie din Belgrad.

A revenit în satul natal și s-a angajat pe postul de contabilă, iar mai târziu, a intrat pe postul de Ofițer al stării civile la Comintatea Locală din loc.

Pe parcursul școlarizării îi plăcea mult să citească lectura școlară, dar și beletristică. A fost încântată când i s-a oferit ocazia să recite la fiecare serbare școlară. Fiind o iubitoare a limbii române, Ileana, la serbările școlare, a fost moderatoare, și având o afinitate deosebită pentru cântecul popular, devine membră în corul școlii, și apoi la secția de folclor.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 64 din 25 martie