Elena Văcariu Stošić, educatoare pensionată, și-a petrecut întreaga carieră încurajând imaginația și creativitatea copiilor. Deși era înconjurată zilnic de lumea copilăriei, adesea nu era conștientă de faptul că, în acest mediu, creează poezie. După cum a afirmat de mai multe ori, poeziile ei scrise pe hârtii decupate din ziare, pe bucăți de hârtie sau în blocuri de desen au fost ulterior, adunate de fetele ei și de soț, și au fost încadrate între două coperte. Astfel au apărut primele două cărți de poezie „Rođena tamo neke” și „Rođena tamo negde”, lansate la Biblioteca Municipală din Biserica Albă, în anii 2017 și 2018.
Producția sa literară este marcată de poezii care reflectă trăirile sale cele mai intime și legătura profundă cu tradițiile locului natal. „Rođena da srce zatreperi”, „Rođena tamo neke”, „Rođena tamo negde” și „Za sve ove godine” sunt doar câteva dintre volumele sale care au fost lansate cu succes în ultimii ani, cu ocazia unor serate literare, la care invitații au avut ocazia să achiziționeze cărțile Elenei, iar fondurile obținute au fost direcționate către cauze nobile și umanitare.
Cea mai recentă carte este un volum de poezie bilingv, care poartă titlul ,,Cu ce nume te-aș chema? / Kojim bi te imenom zvala?”.
Elena Văcariu Stošić este cunoscută nu doar pentru activitatea sa de educatoare desăvârșită, dar și pentru implicarea profundă în actele de caritate, toate acestea fiind trăite cu o energie și un entuziasm molipsitor. Cu o pasiune contagioasă pentru copii și artă, în decursul anilor a reușit să îmbine în mod magistral vocația de educator cu darul scrisului și cu un angajament constant față de cei aflați în nevoie.
Povestea Elenei Stošić începe la Grebenaț, în familia Văcariu, unde educația și respectul pentru învățătură au fost puse ca temelie în viața sa. Fiica unui învățător, Elena a urmat pașii tatălui său, dedicându-se educării celor mici. După ce a absolvit Liceul Pedagogic din Vârșeț și Școala Superioară de Pedagogie din Arad (în urmă cu cinci decenii), în anul 1974 a devenit educatoare la grădinița din Biserica Albă și ulterior la cea din Vračev Gaj, post la care a lucrat timp de 35 de ani cu copiii, punându-și amprenta asupra acestora prin dragostea și dăruirea sa.
Deși a terminat cursurile în limba română, totuși destinul i-a fost să predea elevilor în limba sârbă. În paralel a frecventat și cursurile la Școala Politică, fiind activă cu organizația de tineret. La Vračev Gaj s-a căsătorit cu Radovan Stošić, cu care are două fete, pe Nicoleta și Margareta.
„Am fost o educatoare devotată și responsabilă. Mi-am dat toată silința să pregătesc copiii pentru clasa I, lucrând în special cu grupa mare. Când am început să lucrez, eram foarte tânără. Am primit Premiul «Žarko Zrenjanin», cel mai important premiu pentru cadrele didactice la acea vreme. Am participat la toate seminariile și mi-am dorit mereu să progresez. Bucuria mea sunt cele două fiice și cei șase nepoți. După pensionare, am găsit modalități de a-mi completa timpul liber desenând, scriind poezii și realizând lucruri de mână”, precizează interlocutoarea.
În perioada tinereții, Elena a fost activă în viața culturală a românilor, astfel că se înscrie la secția de folclor din cadrul Societății Culturale ,,Petru Albu” din Vârșeț. Ca o mare iubitoare de folclor, moștenind de la bunica ei o bogată colecție de costume populare pe care le-a îmbrăcat atunci când a evoluat alături de dansatorii Societății Culturale ,,Petru Albu” din Vârșeț, tradițiile românești le poartă în suflet mereu. La manifestările culturale la care are ocazia să se prezinte, întotdeauna menționează și poartă cu ea costumul primit de la bunica. Așa ne-am și cunoscut, la una din astfel de manifestări, organizate de Asociația Femeilor ,,Zestrea grebenceană”, la care dânsa a expus frumosul ei port de care este mândră, picturile ei și obiectele sale decorative, concepute de mâinile ei îndemânatice.
Un alt aspect important al personalității Elenei Stošić este viziunea sa despre poezie. Ea nu se consideră neapărat poetă, ci mai degrabă o povestitoare, care își împărtășește trăirile, amintirile și iubirea față de natură și tradiții prin cuvinte. „Poezia mea este o parte din mine, este o reflecție a tot ceea ce am trăit și trăiesc, dar și o încercare de a păstra vie memoria unui timp pe care îl regret. Tineretul de azi nu mai trăiește aceleași vremuri frumoase ca noi, iar prin poeziile mele vreau să aduc un omagiu acelei lumi de altădată”, explică Elena.
În plus, autoarea este pregătită să aducă în fața cititorilor o nouă lucrare literară, intitulată „Pričalica – ciklus S jeseni rane”, o colecție de poezii, proză în versuri despre Grebenațul de altădată. Aceasta va fi cea de-a șasea carte a sa.
Teodora Smolean
Articolul integral îl puteți citi în numărul 49 din 7 decembrie
