Discuții axate pe marcarea jubileului de 80 de ani al săptămânalului

Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova a fost onorată de vizita adjunctului secretarului provincial pentru cultură, informare publică și relații cu comunitățile confesionale, Dragan Traparić. Pe 27 martie, Dragan Traparić s-a întâlnit cu directorul CPE „Libertatea” Mariana Stratulat, directorul adjunct al CPE „Libertatea” și redactorul responsabil al săptămânalului omonim, Valentin Mic, și cu președintele Consiliului de Administrație al instituției amintite, Marinel Petrică. Secretariatul Provincial pentru Cultură, Informare Publică și Relații cu Comunitățile Confesionale, fiind finanțatorul CPE „Libertatea”, accentul discuțiilor a căzut pe marcarea jubileului de 80 de ani de la prima apariție a săptămânalului „Libertatea”, care va avea loc anul viitor.

Cu ocazia acestei vizite, directorul CPE „Libertatea”, Mariana Stratulat, i-a prezentat adjunctului secretarului provincial pentru cultură, informare publică și relații cu comunitățile confesionale publicațiile care apar sub egida instituției pe care o reprezintă. De asemenea, directorul CPE „Libertatea” a mulțumit lui Dragan Traparić pentru sprijinul financiar necontenit pe care Secretariatul Provincial pentru Cultură, Informare Publică și Relații cu Comunitățile Confesionale îl oferă Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova.

Adjunctul secretarului provincial pentru cultură, informare publică și relații cu comunitățile confesionale a declarat că fiecare invitație a directorului CPE „Libertatea”, Mariana Stratulat, reprezintă pentru el o onoare. Conform spuselor lui Traparić, comunitatea românească merită o asemenea instituție, precum este CPE „Libertatea”, care păstrează cultura și limba românilor din Serbia.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 6 aprilie