La 17 august 1972, flacăra olimpică a poposit pe teritoriul comunei Alibunar între orele 12:00 și 16:45, vreme în care a fost purtată de 33 de sportivi exemplari, membri ai organizațiilor pentru cultura fizică și în majoritatea cazurilor participanți activi la prestigioasele competiții sportive „Cupa Libertății”.
Trecerea flăcării olimpice în 1972 prin aceste ținuturi mirifice ale Voivodinei și Serbiei a fost un eveniment unic pentru lume. Organizatorii, dar și tinerii purtători ai flăcării olimpice de atunci, aveau deja experiența dobândită de pe urma cortegiilor din copilărie și adolescență cu faclele improvizate. Aceste facle aveau, în vârful bățului, o cutie de tinichea fixată cu un cui și umplută de părinți cu deșeul de cherestrea inflamabilă. În preajma zilei de Întâi Mai făcliile erau purtate de copii pe străzile principale ale satelor în care și pomii din fața caselor erau fălos vopsiți cu var. Desigur, tinerii aveau și experiența purtării ștafetei care în fiecare an, în itinerarul său spre Belgrad, în preajma Zilei Tinereții și a Mareșalului, trecea prin toate comunele și miile de localități din toate republicile și provinciile din spațiul ex-iugoslav.
Toate cele au mers și în favoarea faptului ca momentul întâmpinării flăcării olimpice, de la care au trecut peste cinci decenii, pretutindeni să fie unul festiv, național, multinațional și cosmopolit, înviorând spiritul olimpic cu mesaje care s-au manifestat prin prezentarea mai multor culturi.
Concomitent cu această scriere, am descoperit în arhiva documentară câteva fotografii făcute în ziua de 17 august 1972 – un fotoportret din tinerețe, imaginea Plachetei Unice, trimisă de tineretul din comuna Alibunar la München și momentul plecării făcliei olimpice purtate de prof. Tiberiu Gherga, imortalizat pe platoul din fața Centrului de Cultură din Alibunar. Am primit în dar fotografiile de la legendarul fotograf Gheorghe Almăjan din Alibunar și din albumul doamnei Persida Maria Gherga, profesoară de limba și literatura română. Moș Gheorghe, cum îi ziceam, a plecat de la cele lumești, dar urmașii lui trăiesc, precum fiul Geogre Almăjan-Gică, un minunat om și succesor pasionat de arta fotografică și imaginile documentare moderne. Este stabilit, cu copiii și nepoții lui, la Viena. O altă aripă a familiei este stabilită în Statele Unite ale Americii.
În ziua respectivă și din inițiativă proprie, Gheorghe Almăjan – Moș Gheorghe a apărut călare pe bicicleta lui legendară cu care colinda prin toate satele – cu aparatul lui de fotografiat care totdeauna atârna la gât – la sediul Comitetului de Atunci (clădire inexistentă astăzi). Intenționa să afle detalii despre eveniment. Avusese intuiția că se întâmplă ceva istoric. Din amiciție mi-a făcut un fotoportret, dar zărind placheta pregătită pentru eveniment a fotografiat-o, căutându-și apoi treburile, să mai imortalizeze lumea de la țară, până la evenimentul din amiaza zilei de 17 august!
Acum, după mai bine de cinci decenii care s-au strecurat pe neobservate – cine poate să spună că fotografiile nu vorbesc!?
IOAN BABA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 27 iulie
