În acest număr îl prezint pe Luis Angel Avendaño González din Mexico. Are 25 de ani și a intrat în lumea plantelor în copilărie.
Luis își începe povestea în felul următor: ,,Când eram copil, aveam 7 ani pe atunci, am urmărit-o pe bunica mea petrecând ore în șir cu plantele ei. Nu înțelegeam, dar îmi plăcea să o văd fericită și calmă. Am fost acolo când am aflat ce înseamnă să ai grijă de viața plantelor. Am înțeles că ele te surprind cu daruri pe care nimeni nu ți le poate oferi: frumusețea florilor și parfumul lor. Pe zi ce trece mă îndrăgostesc din ce în mai mult de ele.
Îmi amintesc că prima plantă pe care am avut-o a fost una de roșii, pe care am luat-o de pe un trotuar și am așezat-o pe drumul unde mă jucam cu căruțele mele.
Nu știu precis câte plante am astăzi. Cultiv cactuși, crassule, bromeliade, garoafe, plante de aer și acvatice; așadar, câte puțin din toate speciile. Aș putea spune că am peste de 300 de specii, dintre care unele sunt în hibernare, iar altele mă surprind cu florile și frunzele lor.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 7 august 2021