Ocrotitorul școlilor
Manifestările dedicate acestei importante sărbători au avut loc pe data de 27 ianuarie, în majoritatea școlilor din comuna Alibunar. În mod aparte amintim următoarele instituții școlare: „Frăție și Unitate” din Alibunar, „3 Octombrie” din Sân-Mihai și „Întâi Mai” din Petrovasâla.
Conform obiceiului, evenimentele au debutat prin prezența preotului din fiecare localitate, care a venit în unitățile de învățământ pentru a oficia slujba de sfințire a colacului.
Acest ritual bisericesc a marcat începutul festivităților și a subliniat legătura strânsă dintre educație, credință și valorile morale promovate de Sfântul Sava. După slujba de sfințire a colacului, festivitățile au continuat în fiecare unitate de învățământ, unde elevii au susținut programe artistice și educative dedicate Sfântului Sava. La fiecare dintre școli, cadrele didactice s-au implicat în pregătirea și desfășurarea momentelor dedicate sărbătorii, îndrumând elevii cu dăruire. Sub coordonarea profesorilor, copiii au prezentat poezii, cântece, scenete și alte momente tematice, care au pus în valoare importanța Sfântului Sava ca ocrotitor al educației și al școlii.
Prin munca și implicarea cadrelor didactice din cele trei școli, serbările au căpătat un caracter educativ, transformând această zi într-un act de onoare adus Sfântului Sava, dar și într-o lecție despre tradiție, credință și identitate culturală.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 7 februarie 2026









