Insulele Maldive – un paradis tropical pe pământ accesibil tuturor

Dacă atunci când vă gândiţi la Insulele Maldive vă imaginaţi vile private cu piscină și bungalow-uri din lemn, aliniate de-a lungul unei pasarele ce traversează apele turcoaz ale Oceanului Indian, acest text nu este pentru d-voastră. În acest caz, dispuneţi de peste zece mii de euro, iar pentru d-voastră Insulele Maldive sunt doar o imagine de pe o carte poștală din unul dintre cele aproximativ 40 de resorturi insulare. Eu am fost în Maldive în februarie. M-am oprit acolo spre spre destinația finală (Sri Lanka). Aceasta este o poveste despre cum o vacanță în Insulele Maldive poate costa mai puțin decât un sejur în Grecia sau în Turcia. Majoritatea turiștilor de la noi din ţară ajung, prin intermediul agenţiilor locale, pe insula Mafuși. Din cauza hotelurilor înalte în construcţie, pot numi această insulă, pe scurt, „Zlatibor la mare”. Pe cont propriu și la recomandarea unei prietene, am ales insula Gurajdo (Guairdhoo). Pentru aproximativ două mii de locuitori această insula înseamnă acasă.

Republica Maldive (acesta fiind numele oficial al ţării) este alcătuită din 1.190 de insule răspândite de-a lungul Ecuatorului, de la nord la sud, formând un arhipelag de 26 de atoli. Doar 200 dintre aceste insule sunt locuite, iar 44 au fost transformate în resorturi exclusive. Insulele Maldive fac parte dintr-un mic sistem muntos ascuns sub apă, iar 90% din suprafața lor este apă. Se spune că Maldivele trebuie vizitate până mai există, deoarece, conform datelor privind creșterea nivelului mării, insulele sunt amenințate de scufundare. Cea mai ieftină opțiune pentru a ajunge în Maldive este să mergeţi cu o companie low-cost cunoscută din Belgrad, via Abu Dhabi, către Male, capitala Maldivelor. Biletul meu dus-întors, cu bagaj de mână, a costat 220 de euro, echivalentul în dinari. O altă opțiune, mai confortabilă, dar și mult mai scumpă, este să luaţi avionul din Belgrad şi să mergeţi prin Dubai. Aeroportul Internațional „Velana” se află pe o insulă artificială, vizazi de capitală și singurul oraș, Male, unde trăiește o treime din populația Maldivelor.

În funcție de posibilitățile financiare, cel mai bine este să rezervați cazarea direct la proprietarii unităţilor sau prin intermediul unui site specializat. Cele cinci nopți de cazare cu mic dejun și taxe locale m-au costat 165 de euro. Pentru a ajunge în Gurajdo, precum și pe alte insule, puteți lua feribotul. Preţul într-o direcţie este 2 dolari, iar feribotul circulă o dată pe zi. O altă soluţie este să luaţi barca rapidă (costul biletului dus-întors este de 50 de dolari). Aceste costuri arată că o vacanță în acest paradis pe pământ nu mai este o destinație pentru care trebuie să faceţi economii ani de zile. O altă informaţie utilă este că viza pentru cetățenii Republicii Serbia este gratuită și se obține la aeroport. Totuși, înainte de a sosi şi de a pleca din Maldive este necesar să completați documentul de călătorie online ,,immuga” de pe telefonul mobil, deoarece, la finalul înregistrării, va trebui să faceți un selfie. Este recomandat să verificați pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe ce nu aveţi voie să introduceţi în țară.

Senka D.PAVLOVIĆ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 38 din 21 septembrie