Pe un portal novosădean, recent am văzut articolul despre iranianul care deja de mai mult de trei decenii trăieşte şi lucrează la Novi Sad. Povestea lui mi-a fost foarte interesantă, astfel că am dorit să realizez şi eu un interviu cu acest om interesant, şi de curând l-am contactat pe Facebook.
Iranianul care trăieşte la Novi Sad este dentistul Hossein Farzihamedani, care a treminat stomatologia în Serbia, s-a decis pentru o viaţa aici şi şi-a întemeiat o familie.
Dumneavoastră sunteţi din Iran. Din care parte a ţării şi dacă puteţi să ne spuneţi ceva mai mult despre această regiune?
Eu am venit din capitală – Teheran, de unde îmi sunt şi strămoşii, care au venit din Kurdistan. Oraşul Teheran are peste 18 milioane de locuitori. Acolo, oamenii respectă foarte mult cultura tradiţională persană. Cultura din Kurdistan nu se deosebeşte mult de cultura persană, iar ambele respectă islamul. Poporul majoritar în Iran se declară ca persani. Aceasta a fost o temă deosebit de sensibilă în cursul revoluţiei, noi iranienii am insistat că suntem persani şi că suntem diferiţi de arabi. Înainte de ocupaţia arabilor, persanii au avut ţara lor, limba şi religia lor – zoroastrismul, iar apoi arabii care ne-au ocupat ne-au impus islamul. Arabii au aprins una din cele mai mari biblioteci din Imperiul Persan şi încet s-a început cu islamizarea poporului. În cursul anilor, iranienii au uitat literele lor, au trecut la literele arabe şi au adoptat multe cuvinte arabe, chiar dacă nici acum iranienii nu pot înţelege limba arabă. Totuşi, şi acum alfabetul iranian şi alfabetul arab sunt diferite. Arabii au 28 de litere, iar iranienii 32. Iranienii sunt mândri de cultura lor persană, care este una din cele mai vechi în lume. Când este vorba despre kurzi, ei nu au ţara lor, trăiesc în Siria, Irak, Iran şi Turcia. Familia mea, chiar dacă strămoşul provine din Kurdistan, se declară ca fiind persani.
Spuneți-ne ceva despre copilăria dumneavoastră în Iran.
Eu am două surori mai în vârstă decât mine, una a rămas la Teheran, iar cealaltă trăieşte deja de peste 40 de ani la Los Angeles. Când am fost mici, în casă cu noi a trăit şi mătuşa noastră. Copilăria mi-a fost fără griji şi în siguranţă. Am trăit într-o familie cu situaţie financiară stabilă, şi copilăria mi-a fost frumoasă. Atunci când am fost la şcoala medie am început să lucrez. După ce am terminat am înscris Şcoala Înaltă de Economie în Iran, care am şi terminat-o. Atunci nici nu m-am gândit că voi termina şi stomatologia, pe care am studiat-o în Serbia. Când este vorba despre copilărie, în amintire mi-a rămas marcarea Revelionului persan. Persanii au calendarul lor, iar Anul Nou începe pe date de 21 martie, când începe şi primăvara. Revelionul nu se marchează la miezul nopţii, ci în fiecare an în termen diferit, în dependenţă de ora când soseşte primăvara. Revelionul se marchează doar cu familia, iar apoi membrii mai tineri ai familiei îi vizitează pe cei mai bătrâni. Tatăl meu a fost cel mai bătrân, astfel că toate rudele au venit la noi. Noi, copiii, am primit cadouri şi bani, pe care i-am pus în cărţile în care s-a scris despre poezia lui Hafez. După aceea, tatăl meu a citit aceste poezii cu voce tare, noi am ascultat şi le-am dezbătut. Am marcat şi numeroase sărbători religioase după islam. Noi, ca și copii, am savurat aceste zile de sărbători.
Cum se educă şi ce valori le transmit părinţii copiilor?
Noi ne-am adresat părinţilor cu dumneavoastră, la fel şi tuturor celor care sunt mai bătrâni decât noi. Părinţii m-au învăţat să resprect oamenii şi să îi ajut. Aceste valori le-am transmis şi fiului meu. Educaţia patriarhală este foarte importantă în Iran.
Aţi observat o diferenţă la oamenii de aici?
Da. La început mi-a fost ciudat cum se adresează copiii părinţilor lor, iar unii şi înjură în prezenţa lor. Dar trebuie să evidenţiez că una din cele mai importante cauze pentru care am decis să rămân aici, având în vedere că în prima fază am planificat să mă duc la sora mea în Statele Unite ale Americii, este mentalitatea oamenilor, care mie îmi corespunde. Spre exemplu, sora mea a fost aici cu copiii, şi în scurt timp cât au fost aici, ei au fost încântaţi de oameni. Aici, oamenii sunt temperamentali, calzi şi prietenoşi. Eu m-am descurcat bine aici, doar pentru că mentalitatea oamenilor este similară ca a persanilor.
Danijela BAKIĆ SCUMPIA
integral îl puteți citi în numărul 37 din 10 septembrie
