O concepţie identitar-loialistă asemănătoare o aveau şi grănicerii români din localităţile care aparţineau Regimentului Germano-Bănăţean, cu deosebirea că, din cauza subordonării faţă de Mitropolia de la Karlovci, românii simţeau o doză de inferioritate faţă de sârbi, ca şi faţă de germani, economic şi cultural mai dezvoltaţi. Dezavantajul inexistenţei bisericii naţionale la românii din Regiment a rezultat cu asimilarea (sârbizarea) populaţiei româneşti în numeroase localităţi mixte, printre care Sefcherin, Borcea, Gai, Dobriţa, Ţrepaia, cât şi la Panciova, sediul Regimentului.
Totuşi, identitatea naţională la românii din aceste localităţi a intrat într-o fază nouă în timpul evenimentelor revoluţionare de la 1848-49, care a rezultat cu despărţirea bisericească şi cu înfiinţarea Protopopiatului Ortodox Român al Panciovei (1865) şi, în cadrul acestuia, a parohiilor ortodoxe române. În majoritatea localităţilor mixte, despărţirea bisericească a avut loc în acelaşi an în care s-a desfiinţat Regimentul – 1872. Faptul că şi la grănicerii români, ca şi la sârbi, a existat o loialitate dublă – faţă de împărat şi faţă de ierarhul suprem, o confirmă şi cazul sfinţirii Capelei Ortodoxe Române la Doloave (1872), localitate care făcea parte din Regimentul Germano-Bănăţean.
dr. Mircea MĂRAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 8 iunie
