Cu toții putem cădea de acord că anul 2020 ne-a schimbat obișnuințele. Așa este și când vine vorba de manifestările care au loc la sfârșit de an. La finele lui 2020 nu a mai avut loc tradiționalul concert al grupurilor folclorice din Satu Nou care de fiecare dată a reunit un număr mare de spectatori.
Directorul Căminului Cultural „3 Octombrie”, Bojan Boljanac, afirmă că în pofida pandemiei au reușit să justifice încrederea angajaților și a membrilor secțiilor. „După cum bine știm, nu am avut posibilitatea să organizăm concerul de sfârșit de an, dar totuși nu am permis ca iubitorilor de tradiție folclorică să le lipsească plăcerea de a urmări programul”, a afirmă Bojan Boljanac.
În noiembrie, ansamblul folcloric al Căminului Cultural „3 Octombrie” a filmat un concert la care au fost prezentate coregrafiile vechi, dar și cele noi, pe care, din păcate, publicul nu a avut posibilitatea să le vadă.
„Intenția noastră a fost ca în cursul lunilor decembrie și ianuarie să postăm pe canalul de Youtube al Căminului Cultural câte o coregrafie pe săptămână. Ulterior distribuim aceste filmări pe rețelele de socializare și pe site-ul oficial al Căminului Cultural. Repertoriul coregrafiilor este bogat: de la dansuri populare românești până la cele mai noi în program, dansuri țigănești din Voivodina” – ne dezvăluie Bojan Boljanac.
Sanela CRĂINEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 1 din 9 ianuarie 2021