Existenţa unei vieţi creştine intense, încă din primele secole, este dovedită de prezenţa numeroaselor rămăşiţe ale locurilor de închinare, de urme ale cimitirelor, de inscripţiile şi obiectele descoperite de-a lungul străvechiului întins dacic. Cum este lesne de înţeles, practicile primilor creştini nu puteau fi lipsite de cântări religioase în care se aducea o continuă laudă Creatorului şi se slăvea numele Fiului Său.
Luate ca dovezi, momentele din Sfânta Scriptură pot aduce o completare şi o aprobare a concluziilor care reies din alte izvoare istorice. Astfel, ştim că Sf. Apostol Pavel a scris creştinilor din Efes, învăţându-i să cânte psalmi şi cântări religioase. Tot la fel, Pliniu cel Tânăr,guvernatorul regiunii Bitinia, raportează împăratului Traian, în anul 103, că practicanţii creştini nu au altă vină decât că se adună înainte de răsăritul soarelui şi cântă imne lui Christos ca lui Dumnezeu. Prin urmare, există date concrete despre practicile muzicale ale primilor creştini de-a lungul unui spaţiu relativ întins, pe care noua credinţă a început să pune stăpânire. Totuşi, ne putem pune întrebarea: ce fel de cântări au fost practicate de către primii creştini, implicit mai târziu şi de către practicanţii acestei credinţe de pe teritoriile populate în prezent de români? O oarecare imagine ne-o putem crea tot datorită izvoarelor puse la dispoziţie de istorie. Este de înţeles că primii creştini, odată cu răspândirea credinţei, au aparţinut diverselor popoare. Acesta poate fi un element relevant atunci când aducem în discuţie diversele forme de conturare regională a cântului creştin. Ceea ce este, însă, şi mai important, ţine de faptul că noul cânt practicat a pornit spre lume încărcat de memoria templului iudaic. Apartenenţii noii credinţe aduc cu ei în Biserica primară, încă fragilă, în curs de organizare, pe lângă unele elemente de cult şi structuri provenite dintr-o cântare pe care erau obişnuiţi să o practice înainte, psalmi şi imnuri privite ca păgâne din punct de vedere al creştinismului. Bernard Champiqneulle, autorul unei lucrări de istorie a muzicii, afirmă că melodiile creştine din primele veacuri păstrează unele elemente ebraice. Astfel, după părerea lui, citirea psalmilor, cântecele antifonice sau versetele cântate de către un solist alternând cu răspunsurile mulţimii, îşi au originea în cultul ebraic. Un rol important în păstrarea acestor practici în noua credinţă l-au avut comunităţile creştine din Antiohia şi Egipt.
Eugen CINCI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 23 ianuarie 2021
