Volumul „Đunđika copilăriei mele – călătorie pe curs de râu de la naștere”, semnat de poetul sârb Nedeljko Terzić, apare sub egida Festivalului Internațional de Poezie „Toamna poetică de la Smederevo”, ediția a 56-a, unde i-a fost decernat prestigiosul Premiu „Cheia de aur”. Volumul se impune ca o carte a memoriei afective, în care copilăria este reconstituită poetic, cu tandrețe, umor și o discretă nostalgie.
Titlul, aparent enigmatic, își dezvăluie sensul abia la finalul volumului, într-un procedeu deliberat, care invită cititorul la o lectură atentă și completă. Đunđika nu este doar un nume sau un simbol, ci o cheie a universului interior al autorului, o figură a inocenței și a începuturilor, care structurează întregul demers liric.
Cartea este alcătuită din poezii care își au rădăcinile în amintirile copilului Nedeljko, crescând în spațiile aproape mitice ale Sremului, unde familia, bunica, poveștile spuse cu sufletul și viața rurală alcătuiesc un univers protector.
Personajele copilăriei – bunica, bunicul, femeile din vecinătate, comunitatea – sunt evocate cu naturalețe și căldură, fără idealizare artificială, dar cu o profundă empatie. Această lume a începuturilor este completată de imaginile care împodobesc volumul: fotografii îngălbenite, martori discreți ai unor vremuri de demult, în care copilul Nedeljko ocupă locul central, fixând în memorie chipuri, gesturi și stări ce întregesc și adâncesc discursul poetic. Sub prima sa fotografie timpurie, autorul așază o scurtă confesiune, cu valoare de autoportret în miniatură: „De îndată ce m-am născut, mi-au șoptit ceva, m-au purtat în brațe și m-au făcut să zâmbesc, iar eu, ca viitor scriitor, am ales pentru prima fotografie postura de scrib egiptean”.
Un loc aparte îl ocupă bunica, ale cărei povești au rol formator, aproape inițiatic. Prin ea, copilăria capătă dimensiuni arhetipale, devenind un spațiu al transmiterii valorilor, al siguranței și al continuității.
Versuri precum: „ Când bunica din inimă / țese povești, / nepoții ei / se transformă în prinți curajoși. / Când vorbe colorate / le înșiră / în poveste, nepoții ei / devin cele mai frumoase prințese.” („Poveștile bunicii”).
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 7 februarie 2026
