Referitor la primele trei volume de poezie, prof. univ. dr. Mariana Dan subliniază că sunt ,,caracterizate de pronunţări lapidare şi descriptive convergând, în ansamblu, spre un mimetism ideologic şi de articulaţie, dezvăluindu-se ca un ecou, o sincronizare a poeziei române, practic inexistentă până atunci în Voivodina, cu poezii de pe teritoriul Iugoslaviei în sens mai larg” (Mariana Dan, ,,Mihai Avramescu, poetul însetat de adevăr”, în ,,Univerzalna duša nema domovinu” / ,,Sufletul universal nu are patrie”, Editura Zavod za udžbenike i nastavna sredstva, Belgrad 1977, p. 28-36).
Prof. univ. dr. Ion Deaconescu (o perioadă de timp lector la Catedra de Limba Română a Facultății de Filozofie din Novi Sad) constată că Mihai Avramescu este ,,poet interesant, inegal însă în interpretarea unor stări tensionate de confruntarea cu textul continuu al poeziei”, dar ,,reprezintă o etapă de neignorat în evoluţia poeziei de expresie românească din Iugoslavia” (Ion Deaconescu, ,,Poezie şi epocă”, Editura Libertatea, Novi Sad 1989, p. 19).
Iată semnificaţiile din poezia ,,Ahile, broasca şi inima mea”: ,,Mersul este o ipoteză, / la fel ca starea de repaos. / Bătrânul Zenon nu greşea / când arăta / că paşii broaştei, / la fel de largi / ca paşii lui Ahile, / străbat acelaşi spaţiu / ferecat / în marginea-ngheţată a duratei. // Asemeni broaştei / şi eroului homeric, / inima mea / cu pulsu-i rătăcit / printre pereţii roşii ai aortei, / străbate acelaşi spaţiu ferecat. // Doar marginea duratei e fierbinte.” (Mihai Avramescu, ,,Opere alese II, Poezii”, Editura Libertatea, Panciova, 1987, p. 117).
Ioan BABA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 28 din 13 iulie
