O viață închinată artei și culturii

În fiecare comunitate există oameni care lasă o amprentă puternică prin dăruirea, implicarea și dragostea lor pentru frumos. La Uzdin, un astfel de exemplu este Mărioara David – o femeie cu suflet de artist, mereu prezentă acolo unde cultura are nevoie de glas, emoție și pasiune.

Mărioara David din Uzdin este una dintre acele figuri luminoase care nu a încetat niciodată să iubească cultura, să o trăiască și să o ofere celorlalți.

Născută și căsătorită în Uzdin, Mărioara a fost mereu atrasă de tot ceea ce ține de expresia artistică și de identitatea culturală. De tânără a intrat în cercurile artistice locale, devenind dansatoare în ansambluri folclorice, acolo unde fiecare pas de dans spunea o poveste din vatra satului. Cu timpul, s-a implicat și în montajele folclorice – forme scenice complexe care îmbină cântecul, poezia, umorul și obiceiurile populare.

În paralel, a descoperit și dragostea pentru teatru, iar scena a devenit repede locul ei de exprimare profundă. În cadrul CC „Doina”, a devenit actriță a Trupei de Teatru „Todor Crețu Toșa”, un colectiv care a bucurat publicul de a lungul deceniilor cu spectacole în limba română, păstrând vie tradiția teatrului comunitar. Mărioara nu a jucat doar roluri – le a trăit. Pentru ea, fiecare personaj era o misiune, fiecare replică un fir din țesătura sufletului ei artistic.

„Pe scenă sunt eu cu adevărat. Acolo nu există vârstă, griji sau timp – doar emoție, public și adevăr”, spune Mărioara, cu o strălucire în privire care trădează ani de pasiune sinceră pentru arta teatrului.

Virginia Puia

Articolul integral îl puteți citi în numărul 31 din 2 august 2025