Obiectivul Festivalului Gastronomic „Ukusi Vojvodine” este de a aduce laolaltă mici producători de diferite feluri de mâncare, de vinuri sau de miere, restaurante cu specific voivodinean sau asociații ale femeilor care nu permit ca peste rețetele vechi să se așterne uitarea. Festivalul îi reunește pe toți și le oferă ocazia de a prezenta gastronomilor varietatea culinară din Voivodina.
Anul acesta evenimentul s-a desfășurat în zilele de 11 și 12 septembrie în parcul Liman din Novi Sad. La festival s-a prezentat și Asociația Femeilor „Boboacele” din Satu Nou.
Este cert faptul că Asociația Femeilor „Boboacele” este cunoscută datorită pâinii pe care o prepară și tradiționalei manifestări „Pâinea bănățeană” pe care o organizează. Așa cum ne spune președinta asociației amintite, Snežana Baba, anul trecut, la invitația grupului „Deliblatska peščara”, care reunește localitățile din împrejurimile acestei rezervații naturale, au prezentat, la Festivalul „Ukusi Vojvodine”, pâinea produsă de femeile de la asociație. „Din cauza situației epidemiologice anul trecut nu am participat la festival, dar am trimis pâinea făcută de doamnele de la asociație. Produsul nostru le-a plăcut organizatorilor. Așadar, am fost invitate să participăm și anul acesta”, afirmă Snežana Baba.
Sanela CRĂINEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 39 din 25 septembrie 2021