Poeta Verica Preda este enigmatică întocmai ca şi pseudonimul ei, PreVera, şi, aidoma lui Jacques Prevert, este într-o oarecare măsură pictor al realităţii şi un visător care îşi egalează întreaga scriere cu existenţa, „cu locul în care poposeşte visătorul şi acela care notează urmele impresiilor şi imaginilor (im)perceptibile“, în oraşul de sub Culă.
Cea mai recentă carte a acestei autoare, cea de-a treia la rând, intitulată „Post skriptum. Ogledalo biti“, aduce în prim plan, aşa după cum menţionează recenzentul Viktor Radu, „spiritul binecunoscut al preverismului și poezia sa experimentată, reflexiv-metafizică“.
Structura poeziilor este perfect echilibrată – conține în total 42 de poezii, din care 40 sunt proporțional distribuite în două capitole, câte 20 în fiecare (Înainte de toate și După toate), iar două poezii se află în afara acestei construcții poetice neobișnuite, ca intrare și ieșire din ea, acestea fiind prologul (poezia Păpădia, care este și o dedicație) și epilogul (poezia Povestirea poeziei). În titlu deja se găsește „sămânța“ din care cresc vibraţiile lirice și țesăturile reflexive ale poeziilor din acest volum.
Lansarea care a avut loc la două zile după Sfintele Paşte, a fost un adevărat spectacol de lumini, sunete şi versuri, presărate cu puf de păpădie, ca simbol al fragilității și al efemerității vieții umane, care în ciuda fragilității sale, crește adesea în medii aspre și poate să înflorească chiar și în cele mai neprielnice condiții. Astfel, pentru autoare, păpădia a devenit simbol al curajului și al supraviețuirii.
Foto şi text:
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 18 mai
