Piscina olimpică din Vârșeț s-a deschis pe 1 iulie

Săptămâna trecută a fost deschis în mod oficial sezonul estival la piscina din orașul Vârșeț. Sezonul înotului a început pe 1 iulie, iar prețurile biletelor au rămas neschimbate. Adulții vor plăti 250 de dinari, iar copiii cu vârsta de până la 12 ani și pensionarii 100 de dinari. Șefii de promoție vor beneficia de intrare gratuită.
Piscina va fi deschisă în fiecare zi între orele 10.00 și 19.00. Din acest sezon vizitatorii vor avea la dispoziție vestiare, toalete și dușuri nou-construite în care s-au investit peste 12 milioane de dinari. După cum subliniază reprezentanții autoguvernării locale, investițiile vor continua, astfel încât va fi construită și o piscină pentru persoanele care nu știu să înoate.
Sezonul de înot a fost deschis de către Dejan Santrač, viceprimarul orașului. Dânsul a menționat următoarele: „Astăzi începe în mod oficial sezonul de înot la piscina orașului care, din păcate, nu a funcționat anul trecut din cauza pandemiei, dar mă bucur cu adevărat că orașul Vârșeț le-a oferit vizitatorilor condiții și mai bune. Anul trecut am finalizat a doua fază a lucrărilor care a cuprins construcția toaletelor și a vestiarelor. Din păcate, nu au fost folosite atunci, dar acum cetățenii vor avea ocazia să se bucure de un confort și mai mare.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 28 din 10 iulie 2021