În prima jumătate a secolului XIX, Becicherecul Mare, care în perioada respectivă aparținea Comitatului Torontalului, a fost leagănul meșteșugarilor. Dintre numeroasele meserii cultivate aici s-a distins una, după multe cele ieșite din comun. Este vorba despre producția de turtă dulce care s-a păstrat până în vremurile noastre. Producătorii de turtă dulce erau numiți lebcelderi (germ. Lebzelter). Pe parcursul timpului această denumire s-a modificat. Așa am obținut formele lecederi, licideri sau licidari.
La început, îndeletnicirea de bază a constat în prepararea dulciurilor din miere, pentru ca ulterior să se extindă la prepararea dulciurilor din turtă dulce și a lumânărilor. (banateka.blogspot.com; autor: Dejan Vorgić; Aleksandar M. Stanojlović, Monografija Petrovgrada, Petrovgrad 1938).
În localitățile românești din Voivodina cei care practicau această îndeletnicire erau numiți turtari. Aceștia făceau doar diferite produse din turtă dulce și lumânări. Mai existau și bombonţari sau ţucărpecheri care produceau mai multe produse de cofetărie, foarte rar și turtă dulce. Ei ştiau să facă bomboane de zahăr sau bomboanţă în fieluriće fieluri şî colori, batoane din nuci şi zahăr ars, mere învelite în zahăr roşu și puse-n băţ, dar și alte minunății pe placul copiilor.
O poveste locală – Moș Milan Turtariu
Pentru că în această parte a Banatului nostru arta de a pregăti turtă dulce era mai rar întâlnită, mă voi opri la povestea lui Milan – Turtariu din Nicolinț și la minunatele lui produse din turtă dulce, devenite vie amintire a copiilor din vremurile trecute.
Povestea turtarilor este deosebită.
Cine nu-şi aminteşte de turtele dulci în diferite forme şi mărimi, cu oglinjoară la mijloc, primite la sărbători sau de cele atârnate în bradul de Crăciun? Familia lui Milan Trifon era singură familie în Nicolinț și în împrejurimi care ştia secretul turtelor dulci şi îşi plasa marfa nu numai în sat, ci şi în multe alte localităţi. Pe parcursul anilor, Milan Trifon a devenit Milan Turtariu, iar odată cu înaintarea în vârstă moș Milan Turtariu. Toată lumea îl cunoştea sub acest nume, atât în sat, cât şi la târgurile unde apărea cu căruţa lui plină cu marfă.
Satul 899, ziarul Comunității Locale Nicolinț, notează: Pe lângă căluţi, pistoale, fetiţe, inimioare, trăistuţe de Crăciun, mai făcea mărgele colorate în roz şi alb cu cruciuliţe la mijloc şi înşirate pe aţă, apoi „ciuture”, un fel de traiste prinse la mijloc cu mănuşi, decorate cu hârtie creponată şi oglinzi, cu care se împodobea pomul de Crăciun (Silvia Truia, Satul 899, 1996, nr. 7, p. 3)
Povestea lui moș Milan Turtariu, rămas în analele timpului sub acest nume, am auzit-o de la Doru Trifon, nepotul acestuia: Povestea o știu de la bunica Macra, ultima din familia noastră care purta în suflet multe amintiri din trecut. Bunicul meu Milan a fost de origine din Alibunar și a venit ginere în casă la Anghelina, aducând cu sine cea mai de preț comoară pe care o putea avea cineva – o meserie de aur care le-a asigurat prosperitate. Milan a învățat meseria de cofetar, în acele timpuri mult căutată și apreciată.
Eufrozina GREONEANȚ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 18 din 1-8 mai 2021
