Coreea de Sud, denumită oficial Republica Coreea, a fost cândva o țară agricolă subdezvoltată. Astăzi este lider în industria electronică, tehnologia informației și biotehnologie. După încheierea Războiului din Coreea, în 1953, generalul controversat Park, devenit ulterior președinte al Coreei de Sud (1963–1979), a prioritizat modernizarea patriei. Acest proces a început cu un plan economic pe cinci ani care, în cele din urmă, a dus la dictatură politică. Datorită prezenței unui număr mare de soldați americani, Coreea de Sud a redirecționat o parte din bugetul pentru sectorul militar către dezvoltarea economică. Procesul a început cu agricultura, a continuat cu producția de jucării și peruci și a culminat cu ascensiunea țării ca a șasea putere mondială în industria siderurgică. „Miracolul de pe râul Han” – denumire inspirată de fluviul care traversează oraşul Seul– marchează recunoașterea oficială a acestei transformări economice rapide, odată cu aderarea țării la ,,clubul select” – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), un pas considerat improbabil de mulți la acea vreme.
De la ghidul turistic am aflat că, la începutul secolului XX, vecinii japonezi au încercat să șteargă identitatea culturală a Coreei, interzicând învățarea limbii coreene și obligând localnicii să-și schimbe numele pentru a suna japonez. Totuși, tradiția a rezistat, iar transformările începute după război continuă și astăzi.
Aeroportul Internațional Incheon se află la 70 de kilometri de Seul. Am zburat cu compania aeriană națională sud-coreeană, iar până la hotel am ajuns cu metroul, unde am fost plăcut surprinsă de benzile rulante special amenajate pentru ridicarea și coborârea bagajelor. Călătoria cu transportul public este o experiență culturală aparte, nu doar datorită curățeniei și mirosurilor plăcute. E liniște, călătorii fiind atenționați dacă vorbesc prea tare. Oamenii au maniere ireproșabile: așteaptă răbdători să urce sau să coboare din autobuz ori metrou.
Am ales în mod special să mă cazez într-un cartier cunoscut pentru Piața Gwangjang, unde se poate mânca ieftin în restaurante improvizate. Un alt motiv pentru care am ales chiar acest hotel este centrul comercial cu același nume, Dongdaemun Plaza, cu o arhitectură neobișnuită, considerat centrul vieții de noapte. În fața acestuia se află numeroase tarabe cu mâncare stradală – unul dintre elementele care au făcut faimos acest oraș.
Preparatul tradițional bibimbap (în traducere „amestec de orez”) este unul dintre puținele care se consumă cu lingura, nu cu bețișoarele. Se prepară din orez amestecat cu legume, o felie de carne de vită (sau fructe de mare), brânză tofu și ou prăjit, peste care se toarnă gochujang, un sos de ardei iute. Dacă nu sunteți amatori de carne, vă recomand kim-bap – o combinație de orez cu legume și fructe de mare, rulat într-o foaie de alge.
Coreenii consumă kimchi la fiecare masă – o murătură tradițională preparată din varză sau ridiche sărată și fermentată, cu adaos de sos de pește, ardei iute, usturoi, ceapă verde și ghimbir.
Datorită mirosurilor exotice care plutesc din restaurantele improvizate, luminate de neoane puternice, Seul este un oraș care merită descoperit noaptea.
Seul este capitala Coreei de Sud din perioada postbelică, însă, ca oraș regal – Hanyang –, a fost fondat de dinastia confucianistă Joseon la sfârșitul secolului al XIV-lea. Palatele regale păstrează vie istoria, iar tradiția poate fi întâlnită la tot pasul – pe străzi, unde am văzut localnici îmbrăcați în hainele tradiționale hanbok.
Într-o dimineață însorită de sfârșit de martie, apropiindu-mă de Palatul Gyeongbokgung, m-am simțit ca și cum aș fi pășit pe platoul de filmare al unei producții din secolul al XIV-lea. Acest palat, cel mai mare dintre cele cinci din Seul, a fost construit în 1395 și a servit drept reședință regală a dinastiei Joseon, precum și sediu al guvernului. Datorită arhitecturii sale, este adesea comparat cu Orașul Interzis din China. În interiorul complexului, un adevărat muzeu în aer liber, se află Muzeul Național și Muzeul Folclorului.
Palatul este închis marțea, iar biletul de intrare costă aproximativ patru euro. Totuși, cei care poartă un costum tradițional coreean (hanbok) beneficiază de acces gratuit. Închirierea unui hanbok costă în jur de 30 de dolari, iar rezervarea este recomandată cu o zi înainte. Este o experiență de neuitat pentru oricine vizitează această parte a lumii.
Mi-am dorit și eu să fiu „prințesă pentru o zi” și am avut parte de întregul ritual: de la faptul că am fost ajutată să mă îmbrăc (se poartă două jupe pe sub fustă) până la coafură și machiaj.
Imaginați-vă scena: sunteți în Seul, un oraș al zgârie-norilor, iar în jur – pe stradă, în transportul public, în cafenele sau minimarketuri – turiștii îmbrăcați în costume tradiționale.
Senka D. PAVLOVIĆ ČOTRIĆ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 5 aprilie 2025
