,,Râmâneți ancorați în prezent! Bucurați-vă de fiecare clipă și apreciați ceea ce aveți”

Scrie Adriana Petroi în cartea sa de debut ,,Fiecare putem schimba lumea schimbându-ne pe noi înşine”, îndemnându-ne să medităm mai mult asupra acțiunilor noastre și potențialul pe care îl avem spre o schimbare mai bună. În decursul unui an, talentata și ambițioasa Adriana Petroi desfășoară o activitate intensă ca jurnalistă, scriitoare, o fidelă păstrătoare a tradițiilor românești, dar mai presus de toate ca mamă.

Publicată în 2020 la Centrul de Studii Banatice din Vârșeț, cartea „Fiecare putem schimba lumea schimbându-ne pe noi înșine” include eseuri psihologice prin care autoarea încearcă să motiveze cititorul să persevereze și să fie mulțumit cu ceea ce are. Cartea, după cum menționează și autoarea, „a luat naștere din propriile trăiri”

„La un moment dat, am avut o cădere – care, privind acum în urmă, nu aș mai numi-o astfel, ci mai degrabă o înălțare, atât din punct de vedere spiritual, cât și psihologic. Am evoluat datorită acestei experiențe. Dumnezeu nu ne dă niciodată mai mult decât putem duce; astfel, mă consider un om puternic, pentru că doar oamenii puternici trec prin încercări puternice. Am simțit că din acea experiență trebuie să rezulte ceva valoros, așa că m-am apucat de scris. Astfel a luat naștere prima mea carte”, mărturisește autoarea şi adaugă:

„În 2016, am scris pentru prima dată un articol pentru săptămânalul «Libertatea», la rubrica «Magia de a fi mamă». Am continuat cu reportaje și prezentarea mai multor familii în cadrul «Casei românești». Trebuie să menționez că doamna director, Mariana Stratulat, a recunoscut de la început potențialul și talentul meu jurnalistic. La un moment dat, mi-a spus: «Într-o zi vei fi angajata Casei». Vă puteți imagina că, la momentul respectiv, puteam doar să visez la acest lucru. Astăzi, văd că a avut o intuiție bună în ceea ce mă privește.”

Adriana nu are un gen jurnalistic preferat, doar face ceea ce îi place. ,,Fiecare articol aduce cu el ceva diferit, la fel cum și fiecare interlocutor are propria sa poveste”, este de părere interlocutoarea.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 39 din 30 septembrie