S-a sărbătorit ruga satului, Rusaliile

Începând de vineri, 2 iunie, și până duminică, 4 iunie, la Mărghita s-a sărbătorit Ruga satului şi hramul Bisericii Ortodoxe Sârbe ,,Pogorârea Duhului Sfânt”, s-au cum i se mai spune la noi – Rusaliile. Mărghiticenii, din an în an, în mod tot mai bogat, sărbătoresc ruga satului. După cum ne-au declarat, dorința lor este ca totul să fie ca pe vremuri. Anul acesta a fost organizat, într-adevăr un program bogat și variat pentru cetățeni.

ineri, pe data de 2 iunie, în orele dinainte de masă, a fost organizată o manifestare culinară, așa-numita ,,Paprikašijada”, o competiție de gătire a tocanei de pui. Au participat 8 echipe care, pentru gătirea acestei mâncări, au primit totul gratuit de la organizator, respectiv de la Comunitatea Locală. La final, juriului a decis: cea mai bună tocană de pui a fost cea gătită de echipa Comunităţii Locale şi bucătarul profesionist Costa Popov, locul doi a câstigat tocana gătită de elevii Şcolii Elementare ,,Dositej Obradović” din Mărghita, iar pe locul trei s-a plasat echipa culinară ,,Nesvrstani” din Plandiște.

Tot vineri, în memoria tânărului fotbalist Dejan Ceh, care a decedat înainte cu 13 ani, în orele după-amiezii a fost organizat un turneu memorial de minifotbal la care au participat 11 echipe. Cea mai bună echipă, anul acesta, a fost echipa ,,Kod kafane Belov” din Kusić, locul doi a cucerit echipa ,,Bogalji” din Plandiște, iar pe locul trei s-a plasat echipa ,,Stara Barsa” din Mărghita.

Rodica GRUESCU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 24 din 17 iunie