Uniunea Asociațiilor Luptătorilor a Războaielor de Eliberare a Serbiei „SUBNOR” a orașului Vârșeț a marcat într-un mod modest Ziua Victoriei asupra fascismului, precum și cea de-a 75-a aniversare a existenței a „SUBNOR” din Serbia.
Cu aceste ocazii, mai întâi, au fost depuse coroane de flori la monumentul memorial de la cimitirul orașului, iar apoi a avut loc o scurtă academie la Teatrul Național „Sterija”. Întâlnirea de la teatru a început cu un minut de reculegere din cauza evenimentelor tragice din Serbia. La acest eveniment a fost prezent Vidoslav Kovaćević, președintele Uniunii Asociațiilor Luptătorilor a Războaielor „SUBNOR” din Serbia, Traian Căcina, Miroslav Lepir și Maja Rištić Lazetić, membri în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, și secretarul Ambasadei Rusiei, Andrei Buravov.
La început, celor prezenți s-a adresat președintele „SUBNOR” al orașului Vârșeț, Dragoljub Đorđević, care a amintit de importanța Zilei Victoriei, când în urmă cu exact 78 de ani, conflictele din Europa s-au încheiat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A transmis un mesaj puternic că, în aceste vremuri grele, când asistăm la reapariția celei mai întunecate ideologii trebuie să folosim bunul simț și înțelepciunea, deoarece pacea și toleranța reciprocă sunt valori pe care trebuie să le lăsăm generațiilor viitoare. În numele orașului Vârșeț, președintele Adunării Orașului, dr. Predrag Mijatović, s-a adresat participanților cu câteva cuvinte.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 20 mai