Șapte muzicieni şi o pasiune comună

Într-un interviu recent, Lința Lințu, membru al formației din Uzdin, ne-a vorbit despre noul lor proiect muzical ,,Remus Band”. Acesta și-a făcut debutul impresionant la Festivalul ,,Tinerețea Cântă”. ,,Remus Band”, un proiect nou în lumea cover-bands, este alcătuit din șapte muzicieni: Lințu Lința la saxofon, Jaclin Puia la chitară bas, Romeo Vereșan și Elena Stoia la chitară primă, Bianca Bălan și Vanesa Crețu la voce și percuții, și Remus Lința, de asemenea, la chitară primă.

Conform celor afirmate de Lințu Linţa, numele trupei a fost ales de alții; inițial, trebuia să fie ,,Valul”, cum apăruseră și pe scenă, dar între timp au decis să adopte numele de ,,Remus Band” pentru viitor. Proiectul, conceput în urmă cu un an, a început ca o întâmplare, o întâlnire între el și Romeo Vereșan, urmată de decizia de a încerca ceva nou. Repertoriul lor include muzică țigănească, românească, sârbească și prelucrări din rock în pop.

La Festivalul ,,Tinerețea Cântă”, trupa ,,Remus Band” a participat pentru prima dată. Lințu, cu o vastă experiență scenică, a fost implicat în muzică de mult timp. ,,Din punct de vedere tehnic-muzical, muzica ușoară este mai simplă decât muzica de folclor”, a spus Lințu. ,,La festival, am interpretat trei piese solo-vocal și un colaj de melodii orchestrale. Acestea au fost prelucrări ale mele și ale lui Romeo Vereșan, cuprinzând secvențe din filme, muzică ușoară, populară și clasică, acoperind astfel mai multe genuri muzicale.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 50 din 16 decembrie