Încă ne aflăm în perioada Sărbătorilor de Iarnă, astfel că ar fi potrivit să ne aplecăm asupra unor simboluri și semnificații ale unor practici şi datini ce simbolizează această perioadă.
Bradul de Crăciun
În fiecare an așteptăm cu mare bucurie împodobirea bradului de Crăciun. Cu toate că în zilele noastre, în bună măsură, se cumpără un brad din comerț, adevăratul simbol al Crăciunului rămâne bradul natural cu inconfundabilul lui miros de rășină, aer de pădure și prospețime. Din scrierile referitoare la acest subiect, aduc câteva simboluri și semnificații ale bradului de Crăciun. Fiind mereu verde, este un simbol al speranței, al vieții veșnice, iar vârful lui îndreptat în sus simbolizează legătura cu Dumnezeu.
Se spune că Bradul de Crăciun ar fi apărut în Europa în secolul al VII-lea, când Sfântul Bonifaciu l-ar fi făcut cadou oamenilor, considerând că aminteşte de Sfânta Treime, prin forma sa triunghiulară. Se pare că, din acest motiv, în anumite părţi din Europa, până prin secolul al XII-lea, exista obiceiul ca bradul să fie atârnat de tavan cu vârful în jos. Abia în 1605, un brad a fost băgat în casă, la Strasbourg, şi a fost acoperit cu poleială, fructe şi dulciuri. Alţi istorici spun că bradul a fost decorat pentru prima dată în Riga, capitala Letoniei, în anul 1510. Până la inventarea globurilor, pomii erau decoraţi cu ornamente din hârtie colorată, fructe şi acadele. În secolul al XVIII-lea, principalele decoraţiuni pentru bradul de Crăciun erau lumânările aprinse. Instalaţia de Crăciun a fost invenţia asistentului lui Thomas Edison, în 1882. Multă vreme, ghirlandele luminoase au avut beculeţe în formă de lumânări, reprezentând astrele care i-au ghidat pe cei trei magi spre ieslea în care s-a născut Iisus.
Lumânarea este folosită ca decor de Crăciun, considerându-se că aduce lumină și căldură în iernile reci. Se mai spune ca lumânarea aprinsă, dar și steaua din vârful bradului, reprezintă Steaua din Betleem. Coronițele de Crăciun, pe care le punem la ușa de la intrare sau ca decor în casă, sunt considerate drept simbol al iubirii veșnice care este îndreptată Domnului.
Și floarea Crăciunului (Crăciunița) este nelipsită din casele noastre. Legenda spune că niște copii săraci din Mexic au vrut să-i ofere un cadou lui Iisus şi, pentru că nu aveau altceva, au luat câteva buruieni și i le-au dus. În mod miraculos, o Crăciuniță de un roșu aprins a înflorit din acele buruieni și de atunci planta a devenit o tradiție a Crăciunului.
Creanga de aur sau povestea vâscului
Creanga de aur sau Vâscul este o plantă magică cu puteri miraculoase și cu semnificație sacră în folclorul European. Semnificaţiile simbolice ale Crengii de aur sau Crengii de vâsc îşi au rădăcinile în cultura celţilor, veche populaţie europeană, care locuia în Galia (teritoriul de astăzi al Franţei), de unde această tradiţie s-a extins şi în alte regiuni, spre nord-vestul Europei, pe teritoriile unde în prezent se află Irlanda, Scoţia şi o parte din Regatul Unit al Marii Britanii.
În tradiția românească, vâscul este foarte important, mai ales în preajma Sărbătorilor de Iarnă. Vasile Lovinescu (n. 17 decembrie 1905, Fălticeni – d. 14 august 1984), filosof şi critic literar din secolul trecut, în preambulul studiului său la lucrarea Creangă şi Creanga de aur (Editura Cartea românească, 1989), explică, printre altele, că simbolismul “crengii de aur poate fi identificat în numeroase tradiţii şi mituri româneşti, în stratul de adâncime al acestora, ori de câte ori este vorba de Înviere, Nemurire, Regenerare, Cunoaştere. După cum menționează, Creanga de aur, crescând pe copac, este „un arbore, dar fără rădăcini telurice, o legitimaţie, pentru cine o posedă, o pecete, o stea în frunte, firul de continuitate între stări de fire ierarhizate, este un fel de cucerire a cerurilor luminoase, a înălţimilor, a stărilor superioare de fire”.
Eufrozina GREONEANȚ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 23 ianuarie 2021
