În data de 29 martie, la Biserica Ortodoxă Română din Sân-Mihai, care poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost săvârșită Sfânta Taină a Maslului. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, în prezența unui număr mare de credincioși, care au venit să se roage pentru sănătate, întărire sufletească și trupească, dar și pentru binecuvântarea familiilor lor.
La finalul slujbei, părintele eclesiarh Andrei Stancu, de la Catedrala Episcopală din Vârșeț, a rostit un cuvânt de învățătură adresat celor prezenți. În mesajul său, acesta a vorbit despre importanța perioadei Marelui Post, subliniind că acest timp este unul de pocăință, rugăciune și apropiere de Dumnezeu. De asemenea, părintele a amintit că ne aflăm în cea de-a cincea săptămână a Postului Mare, o perioadă în care credincioșii sunt chemați să își întărească credința, să își curețe sufletul și să se pregătească pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului.
Totodată, în cuvântul său, părintele Andrei Stancu a vorbit și despre importanța Maicii Domnului în viața credincioșilor. El a subliniat faptul că Maica Domnului este grabnic ajutătoare tuturor celor care aleargă către ea cu credință și nădejde, fiind ocrotitoare și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu pentru toți cei aflați în suferință sau încercare.
– Prin dragostea lui Dumnezeu și prin dragostea părintelui vicar, care ne-a invitat să fim în această seară aici, atât eu, cât și ceilalți împreună slujitori la Taina Sfântului Maslu, păstrând tradiția ca, în duminica a cincea a Sfântului și Marelui Post, să fim cu toții prezenți la Taina Sfântului Maslu.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 4 aprilie 2026









