Spamming (sau spam) este procesul de expediere a mesajelor electronice nesolicitate, de cele mai multe ori cu caracter comercial, de publicitate pentru produse şi servicii dubioase, practicată în industria e-marketingului.
Spamul se distinge prin caracterul agresiv, repetat şi prin privarea de dreptul la opţiune, utilizând metode de genul „citeşte şi dă mai departe.” Conţinutul acestor mesaje variază de la texte biblice, urări de bine cu îndemnarea de a trimite mai departe, în caz contrar vor urma evenimente neplăcute, până la mesaje cu caracter alarmant menite să atragă atentia asupra unui fapt plauzibil, indemnând cititorul să trimită mesajul şi altor persoane.
Asaltat de numeroase progrămele primite pe calculator, de la tot felul de binevoitori, care amestecă fotografii religioase sau chiar icoane, cu texte moralizatoare şi cu iz religios nedefinit şi deranjat de îndemnurile finale ale „spam”-urilor, îndemnuri ce sunt combinate cu ameniţări copilăreşti şi cu imagini apocaliptice dacă nu trimiţi mai departe mesajul, dar şi cu amintirea diferitelor „lanţuri” de rugăciune atribuită unui nedefinit sfânt Anton, m-am gândit că e bine să scriu despre „apocrife”, pentru că nu sunt o apriţie modernă ci au adânci rădăcini în istoria literaturii creştine.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte ca „APOCRIFĂ”, o scriere atribuită altui autor decât celui adevărat, o scriere a cărui autenticitate este îndoielnică sau o scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. Termenul provine din gr. apokryphos – ascuns. În primele veacuri ale creştinismului pe lângă cărţile canonice din Biblie, pe care Biserica le-a acceptat ca inspirate de Duhul Sfânt, circulau şi alte scrieri neautentice, respinse de Biserică, aşa numite „evanghelii” scrise de Toma, Petru, Nicodim dar şi alte scrieri. Referindu-se la „evangheliile” apocrife, Origen spune: „…noi primim doar ceea ce primeşte Biserica şi de aceea nu trebuie admise decât patru Evanghelii.” Tot scrieri apocrife sunt şi cele cu caracter legendar-religios, între ele fiind cunoscut „Cuvânt despre cei doi tâlhari” şi „Legenda lui Afrodoţian”, despre închinarea magilor. Toate erau interzise de biserică.
Pr. Petru Berbentia
Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 29 ianuarie 2022
