Odată cu începutul noului an școlar, am vizitat Școala Elementară „Olga Petrov Radišić” din satul Straja, unde am …
Odată cu începutul noului an școlar, am vizitat Școala Elementară „Olga Petrov Radišić” din satul Straja, unde am …
La 1 septembrie a început un nou an școlar. Copiii s-au întors în băncile școlare, ceea ce aduce …
Căminul Cultural „Doina” din Uzdin a găzduit, sâmbătă seara, 5 septembrie, un „Concert de gală” susținut de Orchestra …
Duminică, 6 septembrie, la Sărcia, organizatorii, AF „Zoruca 1333” și Organizația de Turism a comunei Sečanj, au reunit …
Marți, 1 septembrie, ușile Școlii Elementare „2 Octombrie” din Nicolinț au fost deschise pentru cei 10 elevi care …
În prima zi de școală, administrația locală din Alibunar a menținut tradiția din anii precedenți de a sprijini …
Prof. dr. univ. Marinel Negru, coordonatorul Departamentului de Învățământ din cadrul Consiliului Național al Minorității Naționale Române, a …
Respectând tradiția strămoșească, la Iancaid a fost organizată frumoasa festivitate tradițională „Sărbătoarea Satului”, prilejuită de hramul Bisericii „Nașterea …
Prima ediție a „Uzdinski Fest” a adus în curtea școlii din Uzdin o atmosferă deosebită, reunind oameni de …
După ce s-au terminat competițiile din centrele de calificare, pe data de 5 septembrie 2026 a avut loc …