Târgul Panonian, desfășurat la Vrbas în perioada 27-30 septembrie, a reunit peste 1.000 de participanți din întreaga Voivodină. În cadrul evenimentului au avut loc cea de-a 45-a ediție a Festivalului de Tradiții Folclorice din Voivodina, cea de-a 15-a ediție a Festivalului Creativității Originale a Copiilor și cea de-a II-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor. La aceste manifestări s-au prezentat societăți culturale și artistice, orchestre și interpreți de muzică populară.
Evenimentul a fost deschis de președintele municipiului Vrbas, Milan Glušac, care a subliniat importanța Târgului Panonian, considerat unul dintre cele mai mari evenimente culturale și turistice din Vrbas și din întreaga Voivodină.
Dansatorii Școlii Elementare „Sfântul Gheorghe” din Uzdin au participat la festival, pregătiți de învățătoarea Florentina Puia, prof. Aneta Măran și directoarea CC „Doina”, Catarina C. Ecovoiu. „Dansatorii școlii noastre au avut onoarea de a participa la Târgul Panonian, un eveniment ce celebrează cultura și tradițiile regiunii. Cu pași grațioși și costume pline de culoare, tinerii artiști au adus pe scenă o atmosferă vibrantă, captivând publicul cu dansuri tradiționale și coregrafii inovatoare.
Această experiență nu doar că le-a oferit ocazia de a-și demonstra talentul, dar a și întărit legăturile comunității prin celebrarea diversității culturale.
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 41 din 12 octombrie