Întâmplarea a făcut să merg într-o zi în oraș cu autobuzul, iar o discuție pe care am auzit-o m-a frapat. Două femei stăteau de vorbă, iar una îi spunea celeilalte că vine de la casa Domnului. Se și vedea! Fustă neagră și lungă, batic înfășurat pe cap, deși era destul de cald în mijlocul de transport în comun. De la replica „Casa Domnului este tot pământul” s-a iscat o adevărată urgie, iar fizionomia femeii s-a schimbat complet. Era total desfigurată! Oricum, comportamentul ei nu se potrivea cu hainele care voiau să o arate ca pe o femeie foarte credincioasă. Cred că aș fi stârnit un adevărat uragan dacă i-aș fi spus că purtatul baticului nu are niciun rost, dacă ești atât de vehementă!
Aproape că îmi venea să-i spun: femeie, suntem în secolul XXI, iar toți consideră că știi câte ceva, că am dobândit anumite noțiuni de bun simț și chiar de cultură, care te ajută să înțelegi mai multe și să fii mai luminată.
Atunci nu m-am băgat în seamă, dar acum vreau să vă spun, dragi cititori, câteva lucruri: Dumnezeu este Lumina care ne luminează mințile.
Dar, ce înseamnă ,,Lumina”? Cred că este ușor de observat că ,,Lumina” îți oferă acces la vederea a tot ce te înconjoară, ,,Lumina” în mintea omului înseamnă studiu în toate domeniile, studiu care îți deschide orizontul cunoașterii, te face să înțelegi cine ești și ce menire ai pe acest pământ.
Dacă mergi la biserică doar ca să te întâlnești cu vecinii sau pentru că nora te trimite de acasă, fiindcă o încurci, nu ai rezolvat marea problemă a mântuirii sufletului. Adevărul este că aceasta devine o reprezentație ieftină atunci când vezi un bărbat atrăgând atenția tuturor că nu stau „bine” în biserică sau când observi femei care joacă rolul „mironosițelor”, cu baticul pe cap și privirea sfioasă în pământ, încercând să demonstreze cât sunt de credincioase.
Trebuie să înțelegem că Dumnezeu privește în sufletul omului, cunoaște adevărul, îi știe intențiile și chiar cele mai intime gânduri, căci doar El l-a creat pe om. Cine dorește să-L întâlnească pe Dumnezeu sau măcar să „paveze” și să îndrepte drumul spre El are de muncit serios, nu glumă.
Pr. Petru Berbentia
Articolul integral îl puteți citi în numărul 50 din 14 decembrie